Trei studenţi străini se numără printre persoanele rănite în masacrul din Praga. Bilanţul morţilor, revizuit
Universitatea Carolină din Praga a anulat vineri toate cursurile şi evenimentele, după ce un student a ucis joi 13 persoane şi a rănit alte câteva zeci într-o clădire a universităţii, scrie Reuters, conform News.ro.
Atacul armat a fost cel mai grav eveniment de acest gen din istoria ţării central-europene, unde deşi mulţi cetăţeni deţin arme, unele dintre ele sportive sau de vânătoare, astfel de ebvvenimente sunt rare.
Ministrul de interne Vit Rakusan a declarat că poliţia a identificat morţii şi că niciun străin nu se afla printre ei. Printre cei 25 de răniţi se numără doi cetăţeni din Emiratele Arabe Unite şi unul din Olanda. Autorităţile nu au oferit informaţii noi despre starea celor răniţi în atac.
„Sunt 13 victime ale atacului, iar unul dintre morţi este chiar autorul”, a declarat Rakusan pentru televiziunea cehă. Autorităţile anunţaseră anterior 15 victime la universitate, inclusiv autorul.
Atacatorul, în vârstă de 24 de ani, a murit joi în clădirea universităţii, posibil după ce s-a sinucis sau a fost atins de un glonţ al poliţiei.
Încă de joi seară, oamenii au aprins lumânări în faţa sediului medieval al universităţii din centrul oraşului, iar liderii universităţilor din ţară şi-au adus propriul omagiu acolo în cursul dimineţii de vineri.
„Începând de astăzi, am adoptat măsuri preventive la nivelul întregii ţări în legătură cu ţintele vulnerabile şi cu şcolile”, a declarat vineri poliţia pe reţeaua X. „Nu avem informaţii despre nicio ameninţare concretă, acesta este un semnal că suntem aici şi suntem pregătiţi”, au precizat autorităţile.
Poliţia a declarat joi că autorul atacului, care avea permis de port-armă şi nu avea cazier, era student la Facultatea de Arte a Universităţii Caroline. Suspectul, al cărui nume au cerut să nu fie dezvăluit, dar presa a scris că s-ar numi David Kozak, şi-a ucis tatăl acasă, în afara oraşului Praga, înainte de a se îndrepta spre capitală.
Poliţia avea informaţii că acesta intenţiona să se sinucidă şi îl căuta într-o altă clădire a universităţii, unde urma să participe la un curs. Potrivit presei cehe, chiar mama lui anunţase poliţia că băiatul ar vrea să se sinucidă.
Însă el nu s-a dus la curs, ci s-a dus în schimb la clădirea principală a Facultăţii de Arte, situată într-o piaţă aglomerată, dincolo de Castelul Praga şi la doar câteva sute de metri de Piaţa Oraşului Vechi, una dintre cele mai importante atracţii turistice din Europa.
De asemenea, poliţia îl suspectează pe autorul atacului armat că a împuşcat mortal un tânăr tată şi pe fiica lui în vârstă de două luni în pădurea din apropierea unui sat din afara Pragăi, săptămâna trecută, într-un atac comis la întâmplare.
Guvernul a declarat, sâmbătă, zi de doliu naţional.