Modifica setarile cookie
Toate categoriile

Trei persoane au murit şi şapte au fost rănite în urma unui cutremur în Bali. FOTO și VIDEO

Trei persoane au murit şi alte şapte au fost rănite, sâmbătă, în urma unui cutremur care a avut loc în insula turistică Bali din Indonezia, potrivit Agenţiei de gestionare a catastrofelor.

Cutremurul, cu magnitudinea 4,8, grade s-a produs la o adâncime relativ mică, la 10 km nord-est de oraşul Banjar Wanasari, conform AFP.

Seismele la mică adâncime provoacă în general pagube mai mari decât cele produse la mare adâncime.

Două persoane au murit când seismul a provocat o alunecare de pământ, care a îngropat casa lor din regiunea Bangli.

O altă persoană a murit în oraşul portuar Karangasem, potrivit autorităţilor locale.

Bilanţul victimelor nu ar mai trebui să crească, au precizat sursele.

"Cutremurul de pământ s-a simţit cu putere timp de cinci secunde", a declarat Abdul Muhari, purtătorul de cuvânt al Agenţiei de gestionare a catastrofelor.

Indonezia este în mod frecvent afectată de cutremure sau de erupţii vulcanice, fiind situată în aşa-numitul "Cerc de foc" al Pacificului, unde plăcile tectonice intră în coliziune.

În ianuarie, o sută de persoane au murit în cutremurul de 6,2 grade, produs în insula Sulawesi şi care a distrus numeroase clădiri în oraşul de coastă Mamuju.

 

 

Ultimele stiri

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult