Trei pacienți Covid au murit într-un incendiu în Bulgaria, după ce unul și-a aprins țigara în spital
Your browser doesn't support HTML5 video.
Incendiul, care a fost stins rapid, a izbucnit în jurul orei 04:00 GMT şi a afectat o singură încăpere, situată la etajul 4 al spitalului, conform Reuters și AFP.
Şase pacienţi din saloane alăturate au fost mutaţi în alte saloane ale spitalului, a anunţat şeful departamentului regional de siguranţă la incendii, Vladimir Demirev.
Doi pacienţi au fost găsiţi morţi de către pompieri. Un al treilea pacient a suferit arsuri severe şi a fost transportat la un spital din Plovdiv, unde a murit duminică dimineaţa.
Potrivit AFP, pacienţii decedaţi aveau vârste de 66, 70 şi 81 de ani.
Cauza incendiului este anchetată, dar se pare că o ţigară, aprinsă de un pacient, ar fi dus la izbucnirea focului, a anunţat Ministerul Sănătăţii într-un comunicat.
În spitalele din Bulgaria sunt trataţi în prezent peste 8.000 de pacienţi cu coronavirus, între care 700 se află la terapie intensivă.