Trei militari pakistanezi au murit la prăbuşirea unui elicopter. Care a fost cauza accidentului aviatic
Forţele armate au anunţat că accidentul produs în timpul unui zbor de antrenament a avut cauze mecanice, informează AFP, citată de Agerpres.
Conform unui purtător de cuvânt al marinei militare, misiunea se desfăşura în apropiere de portul Gwadar, în provincia Balucistan, unde armata pakistaneză se confruntă de zeci de ani cu o insurecţie a grupărilor separatiste.
Elicopterul s-a prăbuşit la decolare, luni dimineaţa, după ce motorul a luat foc, iar coada s-a desprins, arată un raport preliminar obţinut de AFP de la o sursă militară.
În septembrie anul trecut, lângă oraşul Khost din aceeaşi regiune, un incident similar, tot cu un elicopter, s-a soldat cu moartea a şase militari.
Cu o lună înainte, un alt elicopter militar, care participa la operaţiuni de salvare în Balucistan, în urma unor inundaţii catastrofale, s-a prăbuşit având la bord şase oameni, printre care unul din ofiţerii cu gradele cele mai mari din armata pakistaneză, reaminteşte agenţia citată.