Trei cetățeni români au fost aleși consilieri locali în urma alegerilor din Marea Britanie
În aceste alegeri au avut dreptul de a alege și a fi aleși cetățenii Uniunii Europene rezidenți în Regatul Unit, conform RFI.
Alexandra Bulat a fost aleasă consilier în Cambridgeshire din partea Partidului Laburist, în circumscripția Abbey din orașul Cambridge. Ea s-a situat pe primul loc cu 41% înaintea candidatului Partidului Verzilor.
"Unii candidați nu vor să vorbească cu alegătorii pe anumite subiecte, cu ar fi de pildă politica de imigrație. Eu vreau să vorbesc cu oamenii chiar dacă nu sunt de acord cu mine, să prezint o imagine mai bună a europenilor și a românilor, să avem o imagine mai pozitivă, pentru că să fim sinceri, românii nu au avut cea mai bună imagine, și din cauza tabloidelor care publică articole negative despre ei. Sunt foarte bucuroasă că în sfârșit avem un român în politică. Nu suntem aici în Marea Britanie doar ca să trăim și să muncim, vrem să fim implicați, să votăm și, de ce nu, să candidăm și să fim reprezentați în politică indiferent de preferințe”, a declarat la RFI Alexandra, care are un doctorat în sociologie la University College London și un masterat la Universitatea Cambridge.
Un alt candidat al Partidului Laburist ales este Nicu Ion, care a câștigat 66% din voturi în circumscripția Elswick a consiliului municipal Newcastle, cel mai mare oraș din nord-estul Angliei cu peste 300.000 de locuitori. Aici Partidul Laburist are o majoritate confortabilă, cu 52 de consilieri din 78.
"Sunt originar din România şi aparţin minorităţii rome", se prezintă Nicu Ion, pe pagina de promovare a candidaţilor laburişti. Este profesor de matematică şi a câştigat 66% din voturi, zdrobindu-şi contracandidatul conservator.
Angela Perescu-Boatwright a fost aleasă consilier local la Exmouth în comitatul Devon din sud-vestul Angliei, unde a candidat din partea Partidului Liberal Democrat, obținând 1035 de voturi față de cele 645 ale candidatului Partidului Conservator.
Printre candidații învinși se numără Sergiu Barna, clasat al doilea cu 27% în circumscripția Canterbury Sud a consiliului județean Kent, care a candidat din partea Partidului Conservator.
Alți doi învinși sunt doi candidați de la capătul de stânga al spectrului politic: sindicalistul socialist Dumitru Manole, care a obținut 3% din voturi în circumscripția West Nothamptonshire și Lucian Brănescu-Mihăilă, locul 7 pe lista Partidului Comunist Britanic, care a obținut 8787 (0,4%) voturi în alegerile pentru Adunarea Londrei.