Modifica setarile cookie
Toate categoriile

Transnistria susţine că a dejucat o tentativă de asasinare a liderului de la Tiraspol, pe care o atribuie SBU

Your browser doesn't support HTML5 video.

Transnistria - regiune separatistă din estul Republicii Moldova - a anunţat joi că a dejucat o tentativă de asasinare a liderului de la Tiraspol, Vadim Krasnoselski, a transmis agenţia de presă oficială rusă RIA Novosti, citată de Reuters.

RIA Novosti citează oficiali de securitate transnistreni care susţin că tentativa de asasinat a fost comandată de Serviciul de Securitate al Ucrainei (SBU). Nu este clar deocamdată dacă aceştia au prezentat dovezi care să le susţină acuzaţiile, notează Reuters.

"Ministerul Securităţii Statului al Republicii Moldoveneşti Nistrene informează despre prevenirea unui atac terorist. Crima, ordonată de SBU, era pregătită împotriva unui număr de oficiali transnistreni. Suspecţii au fost reţinuţi. Ei fac depoziţii", se arată în comunicatul de presă al ministerului, citat de RIA Novosti.

Atacatorii ar fi pregătit un atac terorist în centrul Tiraspolului şi, pe lângă eliminarea liderilor transnistreni, mizau pe un număr mare de victime, notează agenţia de presă rusă.

Ultimele stiri

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult