Tragedie în Libia. Cel puțin 5.000 de oameni și-au pierdut viața din cauza furtunii „Daniel”
Your browser doesn't support HTML5 video.
Alți 10.000 sunt dați dispăruți, așadar, bilanțul negru poate să crească, de la o oră la alta. Cel mai rău este în orașul Derna, unde două baraje au cedat, iar potopul a șters de pe hartă cartiere întregi. Autoritățile au anunţat trei zile de doliu national şi au cerut ajutor internațional.
Furtuna mediteraneană „Daniel” a provocat un dezastru de proporții în Libia. În mai multe orașe din estul țării, puhoaiele apărute de nicăieri au măturat cu totul cartierele. Mii de oameni au fost surprinși pe străzi iar mulți nu au avut nicio sansa.
În orașul Derna, până de curând ocupat de fundamentaliștii islamici, sunt mii morți dar și mii de disparuti.
Osama Hammed, Prim Ministru: „Numărul morților depășește 2.000. Cartiere întregi au fost luate de ape. Reporter: Cartiere întregi au dispărut cu tot cu locuitori, d-le premier? Da, au dispărut cu tot cu locuitori.”
Potrivit autorităților, de vină pentru numărul mare de victime din Derna sunt două diguri din apropiere care s-au prăbușit.
Ahmed al-Mosmari, purtător de cuvânt: „Digurile s-au prăbușit la sud de Derna. Primul și al doilea dig de pe Wadi Derna, iar asta a provocat o revărsare de ape în oraș. Trei poduri s-au prăbușit complet iar apa s-a răspândit în cartiere. Sunt cartiere întregi care au fost aruncate în mare, cu tot cu locuitori.”
Bilanțul va crește în orele următoare, când apele se vor retrage, iar salvatorii vor putea intra în zona.
Tamer Ramadan, președinte Curcea Roșie: „Am confirmat din surse independente că numărul celor dispăruți a depășit 10.000 de oameni până acum. În legătură cu morții și cu refugiații, încă așteptăm să se termine analiza din teren.”
Mai multe țări între care Turcia, au anunțat deja că trimit ajutoare. Libia este unul dintre cele mai sărace state din nordul Africii. Are două capitale și două guverne și se confruntă de mai bine de zece ani cu un război civil între două facțiuni militare rivale.