Tragedie aeriană în Marea Britanie: Un pilot britanic își pierde viața în prăbuşirea unui avion de vânătoare de tip Spitfire
Acest avion din al Doilea Război Mondial zbura către baza aeriană Coningsby, în estul Angliei, atunci când s-a prăbuşit pe un câmp, sâmbătă, după ora locală 13.00 (15.00, ora Romniei).
Poliţia şi salvatori s-au dus la faţa locului, unde pilotul, a cărui identitate nu a fost dezvăluită, a fost declarat mort.
”Cu o mare tristeţe trebuie să confirmăm moartea unui pilot al RAF în tragicul accident din apropierea bazei Coningsby, azi (sâmbătă)”, a anunţat un purtător de cuvânt al Ministerului Apărării.
Nimeni altcinava nu a mai fost implicat în accident.
Premierul conservator Rishi Sunak a scris pe X că se gândeşte la rudele victimei după acest ”eveniment tragic”.
Liderul opoziţiei laburiste Keir Starmer s-a declarat ”profund întristat” de această dramă.
Baza de la Coningsby găzduieşte Battle of Britain Memorial Flight, o colecţie de avioane de vânătoare şi bombardiere de epocă ce participă la show-uri aeriene i expoziţii.
Sursa: News.ro
Etichete: Marea Britanie , accident , avion , spitfire
Dată publicare: 26-05-2024 13:43