Times of Israel: Qatarul face presiuni asupra Hamas pentru eliberarea femeilor, copiilor si bătrânilor luați ostatici
Mişcarea Hamas - reprezentată în cadrul negocierilor de liderul său în străinătate Ismail Haniyeh - a declarat iniţial Qatarului că este pregătită să dea aceşti ostatici în schimbul eliberării de către Israel a 36 de femei şi adolescenţi palestinieni, deţinuţi din motive de securitate, care se află în prezent în închisorile israeliene, a spus sursa diplomatică.
Oferta nu a fost însă acceptată de Israel, care se concentrează în primul rând pe avansarea campaniei sale militare de eradicare a Hamas, a adăugat sursa.
În ciuda refuzului israelian, negocierile intermediate de Qatar sunt încă în curs de desfăşurare, afirmă oficialul diplomatic.
O a doua sursă familiarizată cu negocierile a declarat pentru The Times of Israel că unii oficiali din Hamas recunosc faptul că luarea de femei, copii şi bătrâni ostatici a oferit Israelului mai multă legitimitate internaţională pentru a-şi extinde masiv campania militară împotriva grupării teroriste.