Theresa May se retrage din Parlamentul britanic. Așa este „corect şi merită alegătorii”
Theresa May va pune astfel capăt unei cariere parlamentare de 27 de ani, în care a condus timp de trei ani Regatul Unit, în perioada tulbure a Brexitului, relatează The Associated Press, preluat de news.ro.
Theresa May a declarat pentru ziarul local Maidenhead Advertiser, că activitatea sa în lupta împotriva traficului de persoane şi sclaviei moderne îi consumă mult timp şi că „şi-a dat seama, privind către viitor”, că nu va mai putea să fie în măsură să şi ”facă treaba” de deputată, aşa cum consideră că este „corect şi merită alegătorii” săi.
Theresa May, în vârstă de 67 de ani, este o deputată din orăşelul Maidenhead, situat la vest de Londra, din 1997.
Ea a făcut parte din mai multe guverne şi a fost ministrul de Interne în perioada 2010-2016, înainte să fie aleasă drept şefă a Partidului Conservator şi premier, după haosul provocat de referendumul din iunie 2016 prin care regatul a părăsit Uniunea Europeană.
Ea a fost a doua femeie premier a regatului, după colega conservatoare Margaret Thatcher.
Brexitul i-a pus capăt până la urmă mandatului şi a demisionat de la conducerea Partidului Conservator şi din funcţia de premier, la jumătatea lui 2019, după ce a eşuat în mai multe rânduri să finalizeze divorţul cu UE într-un Parlament puternic divizat.
Ea a avut relaţii tensionate cu preşedintele american de la acea vreme, Donald Trump, care a acuzat-o că „a făcut praf” Brexitul.
Spre deosebire de alţi premieri, care s-au retras adesea rapid din Parlament la încheierea mandatului, Theresa May a rămas în Legislativ, fără sarcini guvernamentale, în timp ce trei succesori ai săi - Boris Johnson, Liz Truss şi Rishi Sunak - înfruntau consecinţele Brexitului.
Ea nu a ezitat să-şi critice uneori în mod public succesorii populişti, mai ales pe Boris Johnson, ale cărui maşinaţiuni politice au condus la căderea sa.
Rishi Sunak scrie într-o postare pe X că Theresa May „defineşte ceea ce înseamnă să fii un funcţionar public”.
Rishi Sunak urmează să convoace alegeri până la sfârşitul acestui an şi să stabilească data acestora. El a anunţat că scrutinul va avea loc cel mai probabil în toamnă.
Ultimele sondaje arată că Partidul Conservator (Tories), aflat la putere din 2010, este devansat cu mult de Partidul Laburist (Labour), principalul partid din opoziţie.
Sursa: News.ro
Etichete: retragere , parlamentul britanic , theresa may
Dată publicare: 08-03-2024 17:56