Modifica setarile cookie
Toate categoriile

Theresa May anunţă că va demisiona înainte de următoarea fază a Brexitului

Theresa May a anunţat miercuri în faţa deputaţilor din formaţiunea sa, Partidul Conservator, că va demisiona înainte de următoarea etapă de negocieri cu privire la Brexit, relevă un comunicat al biroului său de presă, relatează The Guardian.

"Se doreşte o nouă abordare, un nou leadership" pentru următoarea fază a negocierilor de Brexit, care urmează să stabilească viitoarea relaţie dintre Regatul Unit şi Uniunea Europeană, le-a spus May deputaţilor, potrivit aceluiaşi comunicat. "Nu voi reprezenta un obstacol", a menţionat ea.

Theresa May "a spus că nu va rămâne în funcţie în următoarea etapă a negocierilor de Brexit, cu alte cuvinte odată ce va fi aprobat acordul de retragere, va face loc altcuiva", a explicat pentru BBC deputatul James Cartlidge, după întâlnirea premierului cu deputaţii conservatori.

Purtător de cuvânt: Este concentratată asupra a ceea ce are de făcut

Theresa May este total concentrată asupra a ceea ce are de făcut şi va rămâne astfel, a afirmat miercuri purtătorul de cuvânt al şefei executivului, în contextul zvonurilor în sensul că aceasta se pregăteşte să le prezinte deputaţilor din formaţiunea sa, Partidul Conservator, un calendar al plecării sale din funcţie, relatează Reuters.

Citește și
brexit
Parlamentarii britanici au votat pentru a prelua controlul asupra Brexit-ului. Ce urmează

Purtătorul de cuvânt a mai precizat că guvernul lui May nu va supune din nou unui vot în Parlament acordul încheiat cu Uniunea Europeană cu privire la Brexit - şi care a fost deja respins de două ori - decât atunci când vor fi "perspective realiste" de succes.

Unii conservatori au indicat că ar putea vota în favoarea acordului dacă Theresa May acceptă să demisioneze înainte de următoarea etapă a negocierilor cu Uniunea Europeană.

 

Ultimele stiri

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult