Modifica setarile cookie
Toate categoriile

A fost descoperită sursa scurgerii de documente de la Pentagon. Motivația sa a fost cu totul surprinzătoare

Your browser doesn't support HTML5 video.

A fost identificată sursa scurgerii de informații din presupusele documente ale Pentangonului, susține presa occidentală. Ar fi vorba de un tânăr pasionat de arme, care a lucrat într-o bază militară, unde avea acces la astfel de documente.

Individul, care nu are mai mult de 25 de ani, era cunoscut sub pseudonimul OG, adică Original Gangster.

Autentice ori serios manipulate, clasificate ori mai degrabă secrete știute de toată lumea, diversiune ori breșă de securitate, presupusele documente ale Pentagonului publicate online pun Washingtonul într-o poziție stânjenitoare. Ancheta anunțată de autorități se anunță extrem de complicată.

Nomaan Merchant, Associated Press: ”O parte a problemei este că în SUA în jur de 3 milioane de oameni au acces la documente sensibile, iar aceste anume documente puteau fi în mâinile a zeci dacă nu sute de mii de americani. Așa că anchetatori vor avea mult și bine de lucru”.

S-au vehiculat numeroase teorii. Una dintre ele susține că informațiile extrem de sensibile au fost postate inițial în ianuarie pe chat-urile gamerilor găzduite de Discord, în cursul unei dispute pe tema războiului din Ucraina.

Citește și
forte speciale nato
Documente scurse de la Pentagon: Forțe speciale occidentale sunt în Ucraina. Țara NATO care a trimis cei mai mulți luptători
A publicat documentele ca să se laude în fața partenerilor de joc

Nomaan Merchant, Associated Press: ”Încă nu e clară motivația din spatele acestei scurgeri de informații. Associated Press a stat de vorbă cu o persoană pe chatul Discord, unde se spune că ar fi circulat o parte dintre documente cu luni de zile înainte să fie descoperite de cineva. Acest om mi-a spus că persoana care a postat documentele a făcut-o ca să câștige o dispută și să-i impresioneze pe cei din grupul respectiv. Nu părea să fi avut o motivație ideologică ori o ranchiună pe serviciile americane de informații ori pe Departamemtul de Stat”.

Potrivit publicației Washington Post, persoana care a divulgat documente clasificate ar fi ”un tânăr singuratic, pasionat de arme”. Are în jur de 20 de ani și a lucrat la o bază militară. Ar fi ținut să arate documentele unor prieteni din mediul online, la rândul lor pasionați de arme și echipamente militare. Platforma Discord a anunţat că va coopera cu autoritățile pentru rezolvarea cazului.

Chiar dacă teoria pare bizară și cu multe necunoscute, astfel de scurgeri de informații au mai avut loc și în trecut. Incidentul de acum amintește de celebrul WikiLeaks, din 2006, în care fuseseră divulgate mii de documente secrete.

În cazul de acum, cea mai mare atenție a fost acordată documentelor referitoare la războiul din Ucraina.

De pildă, un document enumeră pozițiile a 38 de guverne europene care răspund la cererile Kievului de asistență militară. Din grafic rezultă că Austria şi Malta au fost singurele două ţări care nu au oferit absolut nimic.

Serbia a refuzat să sancționeze Rusia, dar a trimis arme letale Ucrainei

În schimb, Serbia - singura țară din Europa care a refuzat să sancționeze Rusia pentru invazie, ar fi trimis echipamente militare letale.

”Dacă acest document este corect, fie arată duplicitatea lui Vucici faţă de Rusia, fie dovedește că el se află sub o presiune enormă din partea Washingtonului și a Bruxelles-ului, pentru a livra arme Ucrainei”, consideră analiștii.

Oleksii Reznikov, Defence Minister of Ukraine: ”Presupun că această acțiune, eu o numesc operație informațională, psihologică specială, a fost făcută intenționat. Beneficiarul acestei operațiuni este, desigur, Rusia și aliații sau susținătorii săi. Scopul acestei operațiuni este de a reduce nivelul de încredere între parteneri, Statele Unite ale Americii, în primul rând, și alte țări”.

Documentele secrete mai sugerează că până la 354.000 de soldați ucraineni și ruși au fost uciși sau răniți, de la începutul invaziei.  

The Washington Post a stat de vorbă cu doi dintre membrii acestui grup

Omul din spatele scurgerii masive de secrete guvernamentale americane este un tânăr carismatic, pasionat de arme, care a lucrat la o bază militară, informează publicația The Washington Post, citată de News.ro.

Conform publicației americane, tânărul respectiv a împărtăşit documentele strict secrete cu un grup de prieteni online, mulţi adolescenţi, pe care şi i-a făcut în toiul izolării impuse de pandemia de Covid-19. The Washington Post a stat de vorbă cu doi dintre membrii acestui grup.

Uniţi de pasiunea lor reciprocă pentru arme, grupul de circa 25 de persoane - majoritatea bărbaţi şi băieţi - a format în 2020 un club exclusiv, în care se intra pe bază de invitaţie, pe Discord, o platformă online populară printre pasionaţii de jocuri video.

Cei din grup nu au acordat prea multă atenţie anul trecut, când cel pe care îl numesc "OG" a postat un mesaj încărcat de acronime şi cu un jargon ciudat. Cuvintele erau necunoscute şi puţini oameni au citit raportul acela lung, a explicat unul dintre membri. Această persoană tânără, cu care Washington Post a stat de vorbă, îl venera însă pe OG.

OG era liderul mai în vârstă al micului lor trib şi pretindea că ştie secrete pe care guvernul le ascunde oamenilor obişnuiţi.

OG, protectorul adolescenților plictisiți de pandemie

Tânărul membru al grupului cu care Washington Post a stat de vorbă a citit cu atenţie mesajul lui OG şi celelalte sute de mesaje care, potrivit acestuia, au urmat în mod regulat, timp de luni de zile. Erau, şi-a amintit el, ceea ce păreau a fi transcrieri, aproape textuale, ale unor documente secrete clasificate de informaţii pe care OG a spus că le-a adus acasă de la locul său de muncă de la o "bază militară", pe care interlocutorul Washington Post a refuzat să o identifice.

OG susţinea că îşi petrecea cel puţin o parte din zi în interiorul unei instalaţii securizate, care interzicea telefoanele mobile şi alte dispozitive electronice, pentru că acestea puteau fi folosite pentru a intercepta informaţiile secrete găzduite în reţelele de calculatoare guvernamentale sau documentele care se printau.

Potrivit sursei Washington Post, OG a făcut adnotări pe unele dintre documentele arătate, traducând limbajul obscur al serviciilor de informaţii pentru cei neiniţiaţi, cum ar fi explicarea faptului că "NOFORN" însemna că informaţiile din document erau atât de sensibile încât nu trebuiau împărtăşite cu cetăţeni străini.

OG a declarat grupului că a muncit ore întregi la redactarea documentelor clasificate pentru a le împărtăşi cu tovarăşii săi de pe serverul Discord pe care îl controla.

Acest loc de întâlnire online fusese un refugiu în pandemie, în special pentru gamerii adolescenţi care stăteau închişi în case, izolaţi de prietenii din lumea reală. Membrii făceau schimb de meme-uri, glume şi aveau diverse dialoguri. Se uitau împreună la filme, glumeau şi se rugau, pentru că toţi erau credincioşi. Însă OG le-a ţinut şi prelegeri despre chestiuni internaţionale şi operaţiuni guvernamentale secrete.

Voia "să ne ţină la curent", spune tânărul membru al grupului cu care a discutat WaPo, care a explicat că OG credea că informaţiile sale din interior le-ar oferi celorlalţi protecţie împotriva lumii tulburi din jurul lor. "Este o persoană inteligentă. Ştia ce face atunci când a postat aceste documente, bineînţeles. Acestea nu au fost scurgeri accidentale de niciun fel", a spus sursa intervievată de Washington Post.

De la documente transcrise, la documente fotografiate

Documentele transcrise pe care OG le-a postat se refereau la o serie de subiecte sensibile pe care doar persoanele care au fost supuse unor verificări de luni de zile ar fi fost autorizate să le vadă. Existau rapoarte strict secrete despre locaţiile şi mişcările unor lideri politici de rang înalt şi actualizări tactice privind forţele militare, a declarat tânărul. Erau analize geopolitice, informaţii despre eforturile guvernelor străine de a interveni în alegeri.

În acele postări iniţiale, OG le oferise colegilor săi doar o mică privire asupra torentului de secrete care avea să vină. Când redarea manuală a sutelor de fişiere clasificate s-a dovedit a fi prea obositoare, a început să posteze sute de fotografii ale documentelor în sine. Aşa a devenit serverul Discord o ascunzătoare uimitoare de secrete, care în ultima săptămână s-a revărsat public în mod constant, perturbând politica externă a SUA şi exasperând aliaţii Americii.

Numele real al lui OG este ținut secret 

Interlocutorul publicaţiei americane are sub 18 ani şi era un tânăr adolescent când l-a cunoscut pe OG. The Washington Post a obţinut consimţământul mamei pentru a vorbi cu el şi pentru a înregistra video comentariile sale. El a cerut ca vocea să nu-i fie distorsionată, precizează cotidianul.

Relatarea sa a fost coroborată cu ceea ce spune şi un al doilea membru al grupului care a citit multe dintre acele documente clasificate împărtăşite de OG şi care a vorbit, de asemenea, sub rezerva anonimatului.

Ambii membri au declarat că ştiu numele real al lui OG, precum şi statul în care locuieşte şi lucrează, dar au refuzat să împărtăşească aceste informaţii, în timp ce FBI-ul vânează sursa scurgerilor de informaţii. Ancheta se află în faza incipientă, iar Pentagonul a demarat propria investigaţie internă condusă de un oficial de rang înalt.

Discord a precizat într-un comunicat că va coopera cu forţele de ordine, dar a refuzat să facă alte comentarii.

De asemenea, The Washington Post a analizat aproximativ 300 de fotografii ale unor documente clasificate, dintre care majoritatea nu au fost făcute publice: unele dintre documentele text pe care OG le-ar fi redactat; o înregistrare audio a unui bărbat pe care cei doi membri ai grupului l-au identificat ca fiind OG vorbind cu tovarăşii săi şi înregistrări de chat şi fotografii care arată că OG a comunicat cu ei pe serverul Discord.

Cum i-a impresionat OG pe tinerii săi urmăritori

Tânărul membru a fost impresionat de capacitatea aparent profetică a lui OG de a prevedea evenimente majore înainte ca acestea să ajungă pe prima pagină a ziarelor, lucruri pe care "numai cineva cu o asemenea autorizaţie înaltă" le-ar putea şti. După spusele sale, a fost captivat de OG, despre care spune că ar avea între 20 şi 25 de ani.

"Este în formă. Este puternic. Este înarmat. Este antrenat. Cam tot ce te poţi aştepta de la un film nebunesc", a spus adolescentul.

Într-o înregistrare video văzută de The Washington Post, bărbatul despre care adolescentul susţine că este OG se află într-un poligon de tragere, purtând ochelari de protecţie şi căşti pentru urechi şi ţine în mână o puşcă mare. El strigă în faţa camerei o serie de insulte rasiale şi antisemite, apoi trage câteva focuri de armă spre o ţintă.

Adolescentul părea atras de bravada lui OG şi de îndemânarea sa de a mânui armele. Spune că a simţit că îl leagă ceva de acest bărbat pe care îl consideră "un fel un unchi" sau chiar o figură paternă, notează WaPo.

"Am fost una dintre foarte puţinele persoane din grup care a fost capabilă să înţeleagă că aceste documente erau autentice", în timp ce majoritatea celorlalţi au ignorat postările lui OG, a declarat el cu mândrie. "M-am simţit ca şi cum aş fi fost pe Everest", a spus el. "Mă simţeam de parcă eram mai presus de toţi ceilalţi într-o oarecare măsură şi ştiam lucruri pe care ei nu le ştiau", a mărturisit el.

Tânărul l-a întâlnit pe OG în urmă cu aproximativ patru ani, pe un alt grup al fanilor lui Oxide, un YouTuber popular care transmite videoclipuri despre arme, veste antiglonţ şi echipamente militare. Erau prea mulţi însă în acel grup, aşa că au vrut un loc mai liniştit pentru a discuta despre tacticile din jocurile video şi s-au desprins formând propriul grup, mai mic.

Mai mulţi fani ai lui Oxide care împărtăşeau aceleaşi idei s-au alăturat atunci grupului privat de pe Discord, care a ajuns să se numească "Thug Shaker Central", ai cărui membri OG urma să îi controleze efectiv în calitate de administrator.

"Cu toţii am devenit foarte apropiaţi unii de alţii, ca o familie unită", a declarat tânărul. "Depindem unii de alţii", spune el, mărturisind că ceilalţi membri, şi în special OG, l-au consiliat în timpul crizelor de depresie şi l-au ajutat să se stabilizeze din punct de vedere emoţional.

OG impunea o ordine ierarhică

OG a fost liderul incontestabil. Tânărul l-a descris ca fiind "sever". El impunea o "ordine ierarhică" şi se aştepta ca ceilalţi să citească cu atenţie informaţiile clasificate pe care le împărtăşise. Când atenţia lor scădea, se supăra.

La sfârşitul anului trecut, un OG supărat a transmis un mesaj tuturor membrilor grupului. Petrecea aproape o oră în fiecare zi scriind "aceste postări lungi şi elaborate, în care adăuga adesea adnotări şi explicaţii pentru lucruri pe care noi, cetăţenii normali, nu le-am înţelege", a povestit tânărul. Dar presupuşii săi elevi erau mai interesaţi de videoclipurile de pe YouTube despre echipamentul de luptă.

"S-a supărat şi a spus în mai multe rânduri: Dacă voi nu veţi interacţiona, eu nu o să mai trimit", a relatat sursa Washington Post.

Atunci, OG a schimbat tactica. În loc să îşi petreacă timpul copiind documentele cuvânt cu cuvânt, a făcut fotografii ale articolelor autentice şi le-a pus pe serverul grupului. Erau documente mai vii şi mai captivante decât reprezentările în text simplu.

Unele prezentau diagrame detaliate ale condiţiilor de pe câmpul de luptă din Ucraina şi imagini din satelit extrem de secrete ale consecinţelor atacurilor cu rachete ruseşti asupra instalaţiilor electrice ucrainene. Altele schiţau traiectoria potenţială a rachetelor balistice nucleare nord-coreene care ar putea ajunge în Statele Unite. O alta a prezentat fotografii ale balonului spion chinezesc care a plutit peste ţară în februarie, surprinse de la nivelul ochilor, probabil de un avion spion U-2, împreună cu un grafic al balonului şi a tehnologiei de supraveghere ataşate acestuia.

OG a partajat mai multe documente pe săptămână, începând cu sfârşitul anului trecut. Postarea de imagini pe server a durat mai puţin timp.

Cu cine ține OG

Dar l-a expus, totodată, la un risc mai mare. În fundalul unor imagini, urmăritorii puteau vedea obiecte şi mobilier pe care le recunoşteau din camera în care OG le vorbea prin video pe canalul Discord - genul de indicii care s-ar putea dovedi utile pentru anchetatorii federali.

Documentele au fost o altă lecţie pentru membrii mai tineri despre cum credea OG că funcţionează cu adevărat lumea. Adolescentul spune că OG nu este ostil guvernului american şi insistă că nu lucra în numele intereselor niciunei ţări. "El nu este un agent rus. Nu este un agent ucrainean", dă asigurări interlocutorul WaPo. Camera de pe serverul în care a postat documentele se numea "bear-vs-pig" (urs-vs-porc), menită să fie o ironie la adresa Rusiei şi a Ucrainei şi un indiciu că OG nu a luat partea nimănui în conflict.

Dar OG avea, totuşi, o viziune critică asupra guvernului. Tânărul membru a spus că vorbea despre Statele Unite, şi în special despre forţele de ordine şi comunitatea de informaţii, ca despre o forţă sinistră care căuta să-şi suprime cetăţenii şi să-i ţină în întuneric. El spunea adesea că "guvernul este depăşit".

OG le-a spus tovarăşilor săi online că guvernul a ascuns adevăruri oribile publicului. El a susţinut, potrivit membrilor, că guvernul ştia dinainte că un adept al teroriei supremaţiei albilor intenţiona să comită un atac armat într-un supermarket din Buffalo în mai 2022. Atacul s-a soldat cu 10 morţi, toţi de culoare, şi a rănit alţi trei. OG susţine că oficialii federali au lăsat crimele să aibă loc pentru a putea argumenta creşterea finanţării, o teorie nefondată, dar pe care tânărul membru a spus că o crede şi o consideră un exemplu al intuiţiilor pătrunzătoare ale lui OG despre corupţia guvernamentală.

Grupul lui OG însuşi a avut o latură întunecată. Numele grupului de pe Discord, Thug Shaker Central, era o aluzie rasistă şi le semnala membrilor că erau liberi să folosească epitete şi glume grosolane.

Din grup făceau parte persoane din Rusia

Însă un lucru pe care membrii nu trebuiau să îl facă era să vorbească despre secretele pe care OG le-a împărtăşit cu ei, inclusiv despre documentele clasificate.

"Majoritatea oamenilor din grup au fost suficient de inteligenţi încât să îşi cam dea seama că nu ar trebui să fie postate în altă parte", a spus tânărul.

Şi totuşi, din grup făceau parte şi cetăţeni străini - inclusiv din Rusia şi Ucraina, spun membrii.

Erau persoane din Europa, Asia şi America de Sud, "cam din toate categoriile sociale". Dintre cei aproximativ 25 de membri activi care aveau acces la canalul bear-vs-pig, aproximativ jumătate se aflau în străinătate, a spus tânărul interlocutor al Washington Post. Cei care păreau cei mai interesaţi de materialele clasificate susţineau că provin în principal din "blocul estic şi din acele ţări post-sovietice", a spus el. "Şi ucrainenii au fost interesaţi", în condiţiile în care războiul care le devasta ţara.

De ani de zile, oficialii de contrainformaţii din SUA au privit platformele de jocuri ca pe un magnet pentru spioni. Agenţi ai serviciilor de informaţii ruseşti au fost suspectaţi că se împrietenesc cu gameri despre care cred că lucrează pentru agenţiile de informaţii şi îi încurajează să divulge informaţii clasificate, a declarat un oficial american de rang înalt, vorbind sub protecţia anonimatului.

Nu este clar dacă vreunul dintre aceste eforturi a avut succes. Dar dacă agenţii străini au obţinut o invitaţie la grupul lui OG, ar fi fost liberi să vizualizeze documentele şi să facă copii ale acestora, aşa cum au făcut unii membri.

Cum au ajuns documentele publice

Toată iarna, OG a încărcat documente pe server. Nimeni nu a vorbit despre partajarea lor în altă parte. Apoi, fără ca grupul să ştie, la 28 februarie, un alt utilizator adolescent de pe grupul Thug Shaker Central a început să posteze câteva zeci de fotografii care arătau documente clasificate pe un alt grup Discord, afiliat YouTuberului "wow_mao". Unele dintre documente ofereau evaluări detaliate ale capacităţilor de apărare ale Ucrainei şi arătau cât de departe puteau penetra serviciile de informaţii americane în comandamentul militar al Rusiei.

Pe 4 martie, 10 documente au apărut pe "Minecraft Earth Map", un grup Discord axat pe popularul joc video. Un utilizator care operează contul ce a postat un mic set de imagini a declarat pentru The Washington Post că le-a obţinut de pe grupul wow_mao.

Documente secrete şi strict secrete erau acum disponibile pentru mii de utilizatori Discord, dar scurgerea de informaţii nu avea să ajungă în atenţia autorităţilor americane decât peste o lună.

Ce s-a întâmplat cu OG?

Între timp, OG a încetat să mai partajeze imagini la mijlocul lunii martie.

La 5 aprilie, documentele clasificate care evaluau războiul din Ucraina au fost postate pe canalele ruseşti Telegram şi pe platforma 4chan şi au început să migreze pe Twitter. Una dintre imagini, care prezenta o actualizare a stării războiului din Ucraina la 1 martie, fusese falsificată în mod grosolan pentru a umfla numărul victimelor ucrainene şi a le minimiza pe cele de partea rusă.

A doua zi, cu puţin timp înainte ca The New York Times să relateze pentru prima dată despre scurgere, OG a revenit pe grup "frenetic, ceea ce este neobişnuit pentru el", a declarat tânărul discipol.

"A spus că s-a întâmplat ceva şi s-a rugat la Dumnezeu ca acest eveniment să nu se întâmple. ... Dar acum este în mâinile lui Dumnezeu", a comentat el.

Tânărul discipol susţine că a luat legătura cu OG în ultimele zile, chiar dacă FBI a declanşat o adevărată vânătoare, iar Pentagonul face propria anchetă.

După închiderea serverului Thug Shaker Central, OG a mutat comunitatea pe un alt server, pentru a comunica online cu familia sa. El "părea foarte confuz şi pierdut, nu ştia ce are să facă", a declarat tânărul. "Este pe deplin conştient de ceea ce se întâmplă şi de consecinţele pe care le poate avea. Doar că nu este sigur cu privire la modul în care să rezolve această situaţie. (...) Pare destul de tulburat în legătură cu asta", spune discipolul.

Ultimul mesaj al lui OG

În ultimul mesaj adresat tovarăşilor săi, OG i-a îndemnat să "stea ascunşi şi să şteargă orice informaţie care ar putea avea legătură cu el", inclusiv orice copii ale documentelor clasificate pe care OG le împărtăşise.

Când şi-au dat seama că OG se afla în mare pericol şi intenţiona să dispară, membrii Thug Shaker Central "au plâns în hohote", a spus tânărul membru. "Este ca şi cum ai pierde un membru al familiei", adaugă el.

"M-am gândit că nu ne-ar fi pus în niciun fel de pericol", a spus el, care continuă să-l admire pe QG.

Expunerea documentelor a tăiat legătura cu un prieten şi l-a despărţit de omul care i-a sporit încrederea şi l-a făcut să se simtă în siguranţă. Juniorul spune că stresul acestei pierderi, împreună cu amploarea scurgerilor de informaţii, îl îngrijorează şi îi dau insomnii.

Prinderea lui OG, iminentă

Juniorul crede că autorităţile îl vor găsi pe OG. Dar când îl vor găsi, acesta nu va fi acuzat. În schimb, crede el, OG va fi încarcerat fără un proces echitabil la Guantanamo Bay sau va dispărea într-un "sit negru", dacă nu cumva va fi "asasinat" pentru ceea ce ştie.

Adolescentul, precum şi celălalt adept al lui OG care i-a coroborat spusele, nu îi găsesc nicio vină, în schimb îl găsesc vinovat pe adolescentul care a postat documentele pe grupul wow_mao pentru distrugerea comunităţii lor.

El a insistat a spus că nu va divulga identitatea sau locaţia lui OG către forţele de ordine până când acesta nu va fi capturat sau poate va putea fugi din Statele Unite. "Cred că aş putea fi reţinut în cele din urmă. ... Cred că s-ar putea să existe o scurtă investigaţie privind modul în care l-am cunoscut pe acest tip şi vor încerca să scoată ceva de la mine. S-ar putea să încerce să mă ameninţe cu închisoarea dacă nu le dezvălui identitatea", a declarat el.

Până în prezent, niciun oficial federal de aplicare a legii nu l-a contactat. Întrebat de ce a fost dispus să îl ajute pe OG chiar cu riscul propriei libertăţi, tânărul a răspuns fără ezitare: "Era cel mai bun prieten al meu".

Mii de militari şi de angajaţi guvernamentali de vârsta lui OG, care lucrează în posturi de nivel începător sau inferior, ar putea avea în mod plauzibil acces la documente clasificate precum cele pe care acesta le-ar fi împărtăşit, potrivit oficialilor americani şi experţilor care au văzut documentele prezentate în mass-media. În ciuda a ceea ce credeau tinerii săi adepţi, OG nu a avut cunoştinţe speciale în comparaţie cu colegii săi seniori. El nu poseda nicio putere specială de a prezice evenimente. Mai degrabă, se pare că i-a convins pe nişte adolescenţi foarte impresionabili că este un gamer din zilele noastre care se întâlneşte cu Jason Bourne, comentează The Washington Post.

Ultimele stiri

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult