Modifica setarile cookie
Toate categoriile

The Times: Cantitatea de Noviciok adusă în UK putea să ucidă 4.000 de persoane

Cantitatea de agent neurotoxic pe care cei doi agenți ai serviciilor secrete militare ruse ar fi adus-o în Marea Britanie, ca să-l ucidă pe fostul spion rus Serghei Skripal, avea potențial să ucidă 4.000 de persoane.

Potrivit unui responsabil din sectorul securităţii, citat de cotidianul The Times, recipientul pentru parfum în care cei doi suspecţi ruşi au păstrat produsul conţinea o doză suficientă pentru a provoca un asemenea număr de victime, informează EFE, citat de Agerpres.

Aceeaşi sursă spune că respectiva substanţă era „100% Noviciok”, nicidecum o formă diluată a acestui agent neurotoxic, şi poate fi de cinci până la opt ori mai mortală decât gazul VX, o armă chimică extrem de toxică.

Franţa, Germania, SUA şi Canada au anunţat joi, într-o declaraţie comună, că au „încredere deplină'' în concluziile poliţiei britanice în ancheta privind tentativa de asasinat.

Londra îl consideră responsabil pe preşedintele rus Vladimir Putin în legătură cu otrăvirea lui Serghei Skripal şi a fiicei sale Iulia pe 4 martie la Salisbury (sud-vestul Angliei). Miercuri, premierul britanic Theresa May a afirmat în parlament că atacul a fost întreprins de către doi ofiţeri ai spionajului militar rus GRU, identificaţi drept Aleksandr Petrov şi Ruslan Boşirov, două nume pe care autorităţile britanice le consideră a fi pseudonime.

Citește și
Vladimir Putin
Acuzațiile grave făcute de un oficial britanic la adresa lui Vladimir Putin. ”Este vinovat”

Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din România, dar și din lume!  

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Ultimele stiri

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult