The Guardian: România - Argentina, scor 3-2, cel mai bun meci din istoria CM
"Cinci goluri, fotbalişti de clasă mondială aflaţi în vârful carierei lor şi un meci în echilibru până la fluierul final sugerează un thriller, dar acestea nu atrag neapărat atenţia faţă de un clasic din zilele noastre. Dar prin ce este diferită această partidă, ca una care le întrece pe celelalte toate? Ritmul incredibil şi internsitatea meciului, în ciuda unei călduri arzătoare, excepţionala calitate tehnică arătată de ambele echipe şi fascinata bătălie tactică între doi şireţi antrenori, care au adoptat stiluri radical diferite", notează sursa citată, potrivit news.ro.
"Argentina a adoptat un strâns, compact sistem 4-4-2, cu balonul circulând rapid şi precis de la Redondo, Simeone şi Ariel Ortega către poziţii ale explozivilor atacanţi Batistuta şi Balbo. România a adoptat o formaţie de genul 4-6-0, depăşind ca număr Argentina la mijlocul terenului şi plecând în număr mare pe contraatac când câştigau mingea, schimbându-şi poziţiile şi zăpăcindu-i pe fundaşii adverşi cu mişcarea loc. A fost furtuna perfectă a două echipe care au contribuit împreună la crearea a 90 de minute de fotbal total, sublim şi hipnotizant: o combinaţie de ritm, inteligenţă, o exemplară execuţie tehnică şi tactică", a mai scris The Guardian.
Publicaţia britanică a prezentat filmul meciului şi contextul în care Maradona nu s-a putut întâlni pe teren cu "Maradona din Carpaţi", Gheorghe Hagi. Starul argentinian a fost depsitat dopat cu câteva zile înainte şi suspendat din turneu.
"Maradona, care a fost comentator pentru o televiziune argentiniană, nu a putut să treacă peste durerea eliminării timpurii şi peste propria lui paranoia. „România nu ne-a bătut pe teren. Am fost învinşi în afara terenului şi asta doare„ a spus el. Să sperăm că în momentele mai liniştie, pline de reflecţie, Maradona realizează acum că nu a existat nicio ruşine în a pierde la limită în acest cel mai epic meci de fotbal", a conchis autorul articolului.
La CM-1994, România a fost eliminată în faza următoare, în sferturi, de Suedia, la penaltiuri.
CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!
Sursa: News.ro
Etichete: romania , fotbal , argentina , campionatul mondial , the guardian
Dată publicare: 26-06-2018 18:03