Modifica setarile cookie
Toate categoriile

Cum arată ”trenul nălucă” al lui Putin. Nu apare în mersul trenurilor și în sistemul feroviar rusesc FOTO

The Dossier Center, un grup de anchetă cu sediul la Londra, susţinut de către fostul oligarh Mihail Hodorkovski, dezvăluie informaţii despre un tren folosit de către preşedintele rus Vladimir Putin.

Viaţa personală a lui Putin este extrem de puţin cunoscută, un lucru care ilustrează paranoia liderului de la Kremlin.

Imaginea sa publică este atent întreţinută, inclusiv recent, după rebeliunea efemeră a şefului grupării paramilitare ruse Wagner Evgheni Prigojin, scrie news.ro.

Aceste documente şi fotografii obţinute de către The Dossier Center, publicate de către CNN, cotidianul german Süddeutsche Zeitung şi posturile germane NDR şi WDR dezvăluie secrete bine păzite de Kremlin şi relevă paranoia vieţii izolate a lui Putin, comentează postul american.

Citește și
putin tren
Putin nu acceptă să îmbătrânească. Aparatura descoperită la bordul trenului blindat al liderului rus | FOTO

The Dossier Center precizează că aceste documente provin de la o sursă din interiorul Zircon Service, o companie rusească însărcinată de către Căile Ferate Ruse, operatorul feroviar public rus, cu echiparea vagoanelor folosite ca birou de către preşedintele rus.

”Administraţia Transporturilor a primit o cerere privind instalarea echipamentelor de gimnastică Hoist HD-3800 şi Hoist HD-3200 în locul (echipamentelor) Abductor-Standard şi Abductor-Technogym în vagonul pentru sport şi sănătate No 021-78630”, scria un oficial de Kremlin la 5 august 2022, în plin Război rus în Ucraina.

Ziua de 5 august 2022 a fost o zi la fel ca altele în Ucraina, după o noapte de bombardamente ruseşti devastatoare.

Atacuri ruseşti într-un cartier locuit din Mîkolaiv, în acea dimineaţă, s-au soldat cu ”distrugeri semnificative”, anunţa guvernatorul de atunci al regiunii ucrainene, şi cel puţin zece răniţi.

În acea zi, birocraţii de la biroul lui Putin erau ocupaţi, la Moscova, cu o problemă care nu avea nicio legătură cu Războiul rus din Ucraina, comentează CNN.

Aceste dezvăluiri arată că ”vagonul pentru sport şi sănătate” este folosit de către Vladimir Putin personal.

Într-o broşură lucioasă, realizată de către Zircon, vagonul 021-78630 constă într-o sală de sport şi un spa de lux, conceput special pentru Vladimir Putin, dezvăluie The Dossier Center.

”Nu apare în mersul trenurilor și în sistemele feroviare rusești”

”Există un tren nălucă pe căile ferate din ţara noastră”, potrivit unei persoane fascinate de trenuri, care a postat o imagine cu trenul lui Putin pe site-ul rutrain.com.

”Nu apare în mersul trenului şi în sistemele feroviare ruseşti”, dă asigurări acest ”trainspotter”.

Trenul poate fi identificat din cauză că foloseşte două locomotive şi unei caracteristici care apare în broşura realizată de către Zircon Service.

Este vorba despre un dom alb, despre care The Dossier Center spune că conţine antene avansate de comunizare, plasat pe unul dintre vagoane.

Ultimele stiri

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult