Thailanda, afectată de inundații. Sunt 32 de morți. Zeci de mii de oameni, evacuați
Galerie foto
Din 29 august, 32 de persoane şi-au pierdut viaţa în inundaţii, a anunţat sâmbătă Departamentul pentru Situaţii de Urgenţă, informează AFP, citat de Agerpres.
Două fenomene meteorologice se află la originea acestor inundaţii - furtuna Podul şi o depresiune tropicală care s-a format deasupra Mării Chinei de Sud, numită Kajiki, a precizat aceeaşi sursă.
Ploile abundente au provocat inundaţii şi alunecări de teren. Locuitorii au fost nevoiţi să-şi părăsească locuinţele cu ajutorul bărcilor şi a plutelor improvizate.
Presa din Ubon Ratchathani, cea mai afectată provincie, a publicat fotografii cu oameni ce mergeau prin apa care le ajungea până la piept.
„Va fi nevoie de trei săptămâni pentru a evacua toată această apă", a afirmat Sarit Witoon, guvernatorul acestei provincii care a criticat reacţia lentă a guvernului în gestionarea acestei crize.
Premierul thailandez Prayut Chan-O-Cha a scris sâmbătă pe Twitter că cerut agenţiilor „să accelereze furnizarea de ajutor" pentru persoanele afectate de inundaţii.
Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din lume!
CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!
Abonați-vă gratuit la newsletter-ul Știrile Pro TV de pe WhatsApp. Primiți în fiecare zi cele mai importante știri pe telefon!