Modifica setarile cookie
Toate categoriile

Thailanda a negociat cu Hamas eliberarea a 22 de ostatici. ”M-au asigurat că vor avea grijă de ei”

O delegaţie de la Bangkok a discutat, săptămâna trecută, în Teheran, cu lideri ai Hamas despre eliberarea a 22 de thailandezi care au fost luaţi ostatici la 7 octombrie, în Israel.

”Ei m-au asigurat că vor avea grijă de ei, dar nu mi-au vorbit despre o dată a eliberării. Aşteaptă momentul potrivit”, a declarat, miercuri, unor jurnalişti, Areepen Uttarasin, unul dintre negociatori.

Areepen Uttarasin conduce un grup de trei negociatori care provind in comunitatea musulmană din Thailanda, desemnaţi de către preşedintele Adunării Naţionale Wan Muhamad Noor Matha, scrie AFP; citată de News.ro.

”Ei ne-au luat în calcul îngrijorările, pentru că ştiu că Thailanda a dat dovadă de bunăvoinţă faţă de comunitatea musulmană. Ei respectă Thailanda”, a subliniat el.

Cel puţin 240 de ostatici se află în continuare pe mâna Hamas, răpiţi la 7 octombrie, într-un atac al un or comandouri ale mişcării islamiste în sudul Israelului, potrivit autorităţilor israeliene.

Citește și
drona
Gruparea Houthi susține că a atacat Israelul cu drone, ca răspuns la războiul împotriva Hamas

Bangkokul a înregistrat 22 de ostatici thailandezi şi alţi 32 de morţi, un bilanţ care face din acest regat din Asia de Sud-Est una dintre cele mai afectate ţări de războiul Israel-Hamas.

Premierul Srettha Thavisin reiterează că Guvernul său acţionează în vederea eliberării ostaticilor.

Ministrul thailandez de Externe a efectuat vizite în Qatar şi Egipt în cursul săptămânii, iar Srettha Thavisin a discutat la telefon miercuri seara târziu cu omologul său israelian Benjamin Netanyahu.

”Mi-a spus că face tot ceea ce poate pentru a le oferi un ajutor imediat ostaticilor thailandezi”, a anunţat premierul thailandez.

Aproximativ 30.000 de thailandezi munceau în Isarel, majoritatea în sectorul agricol, la momentul izbucnirii războiului.

Regatul a organizat de atunci repatrierea a peste 7.000 de thailandezi.

Ultimele stiri

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult