Test pentru Covid-19 care dă rezultatul în 15 minute, dezvoltat în Elveția. Când va fi disponibil
Acest test pentru antigenele SARS-CoV-2, virus la originea pandemiei de COVID -19 care a ucis peste 851.000 de oameni în întreaga lume de la sfârşitul lunii decembrie, va fi disponibil mai întâi în ţările care recunosc ''marcajul CE'', o etichetă obligatorie pentru produsele care urmează să fie comercializate în Uniunea Europeană.
Dar grupul intenţionează, de asemenea, să depună ''o cerere de autorizare de urgenţă'' la Agenţia americană pentru medicamente (FDA).
''La lansare, 40 de milioane de teste rapide SARS-CoV-2 vor fi disponibile în fiecare lună. Această capacitate va fi mai mult decât dublă la sfârşitul acestui an pentru a răspunde la cererea de teste a sistemelor de sănătate din întreaga lume'', a indicat grupul Roche într-un comunicat.
Testul urmează să fie lansat în parteneriat cu compania sud-coreeană SD Biosensor Inc, care are deja multe teste de depistare şi cu care Roche are un acord de distribuţie la nivel mondial.