Tensiuni între primele 2 puteri militare ale NATO. Trump a impus sancțiuni Turciei
Your browser doesn't support HTML5 video.
Miniştrii Energiei, Apărării şi de Interne sunt vizaţi de măsurile americane, potrivit unui comunicat al Trezoreriei SUA. Bunurile lor potenţiale în Statele Unite sunt îngheţate şi tranzacţiile internaţionale în dolari sunt blocate, relatează Agerpres.
Ministerele Apărării şi Energiei sunt de asemenea vizate ca instituţii.
Decretul semnat de preşedintele Trump prevede, de asemenea, blocarea intrării persoanelor sancţionate pe teritoriul Statelor Unite.
Documentul citat permite vizarea unui număr foarte mare de oficiali turci implicaţi în acte care îi pun în pericol pe civili sau destabilizează nord-estul Siriei, dar, în acest moment, administraţia Trump a decis să aplice sancţiuni numai celor trei miniştri şi două ministere.
„Dacă operaţiunea Turciei continuă, aceasta va agrava o criză umanitară deja gravă şi în plină creştere, cu consecinţe potenţial dezastruoase”, a declarat secretarul de stat american, Mike Pompeo, într-un comunicat.
„Pentru a evita noi sancţiuni impuse în cadrul acestui nou decret prezidenţial, Turcia trebuie să pună capăt imediat ofensivei sale unilaterale în nord-estul Siriei şi să reia dialogul cu Statele Unite privind securitatea” în regiune, a avertizat secretarul american de Stat.
La rândul său, Congresul SUA ameninţă că va adopta rapid sancţiuni economice mult mai extinse împotriva Turciei.
Ofensiva turcă în nord-estul Siriei, intrată luni în şasea a zi, a provocat proteste internaţionale şi s-a soldat cu peste 150 de morţi, dintre care 50 de civili, precum şi cu strămutarea a peste 130.000 de persoane.
Donald Trump i-a cerut lui Erdogan să pună capăt ofensiveiPreşedintele american Donald Trump i-a cerut luni omologului său turc Recep Tayyip Erdogan într-o conversație telefonică să „pună capăt invaziei” în Siria şi să declare „încetarea focului imediat”, a declarat vicepreşedintele Mike Pence.
„Statele Unite doresc ca Turcia să înceteze invazia, să pună în aplicare imediat încetarea focului şi să înceapă negocierile cu forţele kurde în Siria pentru a pune capăt violenţei”, a menţionat Pence, adăugând că va merge în curând în Turcia la cererea preşedintelui Trump.
În cursul convorbirii telefonice cu Erdogan, Trump a fost „foarte ferm”, a precizat Mike Pence.
Potrivit vicepreşedintelui american, preşedintele turc a promis că nu va fi „niciun atac asupra oraşului Kobani”, în care sunt staționate trupele americane.
CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!
Sursa: Agerpres
Dată publicare: 15-10-2019 07:16