Modifica setarile cookie
Toate categoriile

TASS: Atac cu rachete ucrainene în Sevastopol. Trei persoane au murit, alte 100 sunt rănite. VIDEO

Un atac ucrainean cu rachete a ucis trei persoane, printre care un copil de doi ani, şi a rănit aproape 100, duminică, la Sevastopol, în Crimeea, peninsula ucraineană anexată de Rusia în 2014, relatează agenţia oficială rusă TASS.  

Acest oraş portuar este vizat în mod regulat de atacurile ucrainene, mai ales că găzduieşte cartierul general al flotei ruseşti din Marea Neagră.

Potrivit TASS, trei civili, inclusiv un copil de doi ani, au fost ucişi în atacul ucrainean de duminică asupra Sevastopolului, iar alte 100 de persoane au fost rănite. Forţele de apărare aeriană ruseşti susţin căau doborât cinci ţinte pe cer, dar schijele au căzut pe teritoriul de coastă. Ministerul rus al Apărării a declarat că Ucraina a lovit infrastructura civilă cu rachete ATACMS încărcate cu focoase de tip cluster.

Cel mai mult au avut de suferit locuitorii din Ucikuivka şi Liubimovka, a declarat guvernatorul regiunii, numit de Moscova. Potrivit acestuia, situaţia din Ucikuivka este dificilă, toate echipele medicale de urgenţă disponibile au fost trimise la faţa locului.

Citește și
Inundatii
Cod galben de viituri pe râuri din 24 de judeţe, până luni. Avertismentul hidrologilor

Oameni care se aflau pe plajă şi în zonele adiacente au fost răniţi, susţine TASS.

De asemenea, o pădure din zonă a luat foc pe o suprafaţă de 150 de metri pătraţi în apropierea pensiunii Lazur, ca urmare a căderilor de resturi de la ţintele aeriene doborâte de forţele de apărare aeriană ruseşti. Echipajele de pompieri s-au deplasat de urgenţă la faţa locului.

Tot ca urmare a căderii fragmentelor de rachete, a luat foc o clădire rezidenţială.

Traficul pe podul Crimeii a fost suspendat, iar 592 de vehicule stau la coadă la intrările dinspre Taman şi Kerci.

Ultimele stiri

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult