Modifica setarile cookie
Toate categoriile

Țările cu care se unește România pentru a furniza gaze către toată Europa. Proiectul susținut de UE ar putea fi aplicat rapid

Operatorii de transport de gaze naturale din România, Bulgaria, Ungaria și Slovacia au propus o iniţiativă pentru transportul gazelor naturale.

„Transgaz, Bulgartransgaz, FGSZ şi Eustream propun acţiuni comune privind extinderea cooperării dintre Uniunea Europeană şi Azerbaidjan prin transportul de cantităţi suplimentare de gaze naturale prin reţelele lor existente”, potrivit unui comunicat transmis sâmbătă de Agerpres.

Conform sursei citate, operatorii de transport de gaze vor continua să lucreze conform cadrului stabilit prin acordul de cooperare strategică UE-Azerbaidjan semnat la 18 iulie 2022.

„Pe baza cooperării dintre companii de-a lungul anilor şi cu sprijinul fondurilor UE, operatorii sunt încrezători că un astfel de proiect ar oferi o rută alternativă sigură pentru aprovizionarea cu gaze în volume suficient de mari”, a mai precizat comunicatul.

Cum s-ar putea transporta gazul în Europa 

Companiile au subliniat că într-un timp scurt şi cu îmbunătăţiri minime ale infrastructurii existente, proiectul ar putea transporta până la cinci miliarde de metri cubi de gaze naturale pe an, din Turcia şi Grecia către Europa de Est, Centrală şi de Vest, prin Bulgaria, România, Ungaria şi Slovacia.

Citește și
risipa alimentara
Uniunea Europeană risipește mai multă mâncare decât importă. Cum ar putea înjumătăți pierderile alimentare până în 2030

„Acest lucru ar permite consumatorilor europeni să primească mai multe cantităţi de gaze naturale prin conductele Coridorului Sudic de Gaze. Un astfel de proiect ar putea fi implementat în cel mai scurt timp posibil şi la costuri minime, contribuind în mod semnificativ la asigurarea lichidităţii pe piaţa europeană de gaze. Iniţiativa contribuie la punerea în aplicare a obiectivelor şi priorităţilor stabilite în planul REPower EU al Comisiei”, conform sursei citate.

Ultimele stiri

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult