Țara occidentală în care trăiesc cei mai mulți români a dublat impozitul forfetar pentru superbogați
Guvernul a adoptat ”o reglementare care a făcut mult zgomot: dublarea a ceea ce se numeşte impozitul forfetar al miliardarilor”, a anunţat miercuri ministrul Economiei Giancarlo Giorgetti, în urma unei şedinţe a Consiliului de Miniştri.
Italia este țara occidentală în care trăiesc cei mai mulți români, peste 1,1 milioane de conaționali fiind înregistrați oficial aici în 2023.
Impozitul forfetar a fost introdus în 2017, cu scopul de a-i atrage pe superbogaţii care trăiesc în străinătate şi a încuraja astfel atragerea de capital în Italia.
Acest regim fiscal - foarte generos -, valabil timp de 15 ani, poate fi extins la membri ai familiei, cu un impozit de 25.000 de euro.
Creşterea impozitului forfetar îi vizează doar pe nou-veniţii care urmează să se instaleze în Italia şi nu pe cei care au făcut-o deja, precizează AFP Ministerul Economiei.
Până în prezent, 1.186 de superbogaţi şi-au mutat reşedinţa fiscală în Italia începând din 2017, pentru a beneficia de acest regim, însă este ”foarte dificil să se evalueze” cât au investit în peninsulă, a declarat în faţa presei Giorgetti.
Această ajustare a unui regim care ”rămâne interesant” este legată de faptul că ”ne opunem lansării unei curse” între ţări ”vizând crearea unor situaţii fiscale favorabile persoanelor şi întreprinderilor”, a subliniat ministrul.
Statele Unite exclud orice negocieri privind creșterea taxării superbogaților”Dacă începe o asemenea competiţie, ţări ca Italia, care au marje de manevre fiscale foarte limitate, sunt menite să piardă”, a adăugat el, evocând dezbateri cu privire la impozitarea miliardarilor la reuniuni ale liderilor ţărilor membre G20 şi G7.
Această creştere a taxării veniturilor superbogaţilor are loc la momentul potrivit, înaintea pregătirii bugetului din 2025 al Italiei, foarte îndatorată şi pradă a unor deficite cauzate de prime verzi în sectorul construcţiilor.
Statele membre G20 s-au angajat la sfârşitul lui iulie, la Rio de Janeiro, să ”coopereze” pentru ca superbogaţii să fie taxaţi mai mult, în numele luptei împotriva inegalităţilor, însă fără să meargă până la a se pune de acord asupra unui impozit mondial.
Ideea impunerii unui impozit minim celor mai bogaţi - prezentată de Brazilia preşedintelui de stânga Luiz Inacio Lula da Silva, care prezidează G20 anul acesta - nu a obţinut un consens, dar s-a ajuns la un compromis prin care fiecară să impună taxe mai mari.
În afară de Brazilia, Franţa, Africa de Sud, Spania şi Uniunea Africană (UA) susţin o taxare internaţională a superbogaţilor, însă Statele Unite au respins orice negocieri în acest subiect.
Sursa: News.ro
Etichete: italia , bogati , dublare , impozit forfetar
Dată publicare: 08-08-2024 12:42