Țara în care toți poliţiştii supraponderali şi obezi au fost obligaţi să ţină dietă
Galerie foto
Cu trupurile acoperite de picături de transpiraţie sub soarele arzător din Mexic şi cu rictusuri de suferinţă care le deformează chipurile, mai mulţi poliţişti supraponderali din această ţară făceau joi seturi de flotări, genuflexiuni şi abdomene.
Tricourile lor albe, roşii şi negre sunt umede, scoţându-le în relief abdomenele rotunjite şi proeminente.
Nemilos faţă de cele 25 de "victime", bărbaţi şi femei, lungiţi cu feţele în jos la picioarele sale, un instructor strigă comenzi prin care le cere să îşi continue eforturile, fără să ţină seama de durerea lor.
Scena care se desfăşoară în parcarea asfaltată a unei secţii de poliţie din Ciudad de Mexico ar putea avea loc în oricare altă ţară.
Însă în Mexic, unde 75% dintre adulţi sunt supraponderali sau chiar obezi, tabloul nu este deloc unul anodin.
În total, peste 1.000 de poliţişti şi poliţiste din capitala mexicană, dintr-un total de 83.000 de angajaţi, au acceptat să participe la acest program creat pentru a le impune o dietă severă, pentru a le ameliora sănătatea şi a-i face să devină mai eficienţi pe teren.
Aceştia primesc o primă lunară de 1.000 de pesos (aproximativ 50 de dolari americani) pentru a-i face să facă faţă mai uşor acestei situaţii, cel puţin în primele stadii ale regimului şi ale exerciţiilor fizice, considerate cele mai dificile.
Programul, intitulat "O poliţie sănătoasă", a fost implementat în urmă cu trei luni.
"Este un mijloc pentru a face faţă problemei pe care o avem în Mexic în legătură cu obezitatea şi sedentarismul", a explicat - de această dată fără să strige - instructorul Javier Ramirez, potrivit Agerpres.
În spatele lui, cei mai obosiţi dintre cursanţi profită pentru a-şi lua o pauză discretă, în speranţa că instructorul Ramirez va acorda un interviu mai lung jurnaliştilor de la AFP.
"Vrem ca poliţiştii să fie într-o condiţie fizică optimă, ca să-şi facă munca într-o manieră eficientă", a adăugat el.
Una dintre cele mai ridicate rate ale obezităţii
Rata obezităţii din Mexic este una dintre cele mai mari din America Latină, alături de cele înregistrate în Chile şi Bahamas, potrivit Organizaţiei pentru Alimentaţie şi Agricultură (FAO).
Flagelul obezităţii îi afectează şi pe copiii mexicani în procente din ce în ce mai îngrijorătoare.
Numărul bolilor asociate obezităţii şi greutăţii în exces est alarmant în această ţară, care are o populaţie de peste 120 de milioane de locuitori.
În 2018, 8,6 milioane de persoane au declarat că au fost diagnosticate cu diabet, iar alte 15 milioane suferă de hipertensiune, potrivit cifrelor comunicate de Institutul Naţional de Statistică şi Geografie (INEGI) din Mexic.
Problema este atât de gravă, încât a determinat în acest an Parlamentul mexican să adopte modificări în etichetarea alimentelor considerate "de exclus", altfel spus bogate în zahăr, sare şi grăsimi saturate.
Urmând exemplul unei abordări implementate în Chile, guvernul mexican va avertiza populaţia în legătură cu alimentele ce conţin aceste substanţe în procente exagerate, în pofida rezistenţei întâmpinate din partea reprezentanţilor industriei alimentare.
În ceea ce priveşte obezitatea, Poliţia din Mexic nu face excepţie.
"Aveam o sănătate precară şi asta se reflecta asupra muncii mele. Eram foarte obosită", a declarat Graciela Benitez, o femeie de 36 de ani care a slăbit circa 10 kilograme după ce s-a alăturat acestui program.
"Înainte, mâncam şi mi se făcea somn, eram la capătul puterilor imediat când era vorba să muncesc", a adăugat ea.
"Acum, nu mai obosesc aşa repede, simt că trupul meu este diferit", a dezvăluit Graciela, care tocmai terminase o serie de exerciţii de gimnastică.
Mauricio Barrera, un ofiţer de 26 de ani, a remarcat şi el o schimbare pozitivă în tura lui de 12 ore după ce s-a alăturat aceluiaşi program.
"Este o nouă etapă. Programul mi-a permis să înţeleg că obezitatea este o boală. Prima lună a fost dificilă din punct de vedere mental şi fizic", a declarat el, mândru că a reuşit să treacă peste acea perioadă.
Graciela şi Mauricio sunt daţi acum ca exemple de urmat de către colegii lor, iar autorităţile speră să asiste la o emulaţie în rândul poliţiştilor supraponderali şi obezi.