Modifica setarile cookie
Toate categoriile

Țara europeană în care pandemia „evoluează în sens rău”. Ce măsuri se vor lua

Premierul francez Jean Castex a înăsprit marţi tonul în contextul unei ''situaţii epidemiologice care evoluează într-un sens rău''.

Premierul a anunţat o intensificare a controalelor pentru respectarea măsurilor de prevenire a răspândirii noului coronavirus, o nouă măsură pe care o solicită fiind purtarea obligatorie a măştii şi în spaţiile deschise.

''O spun cu o formă de gravitate: dacă nu reacţionăm colectiv ne expunem unui risc ridicat de relansare epidemică ce va fi dificil de controlat'', a avertizat premierul francez, citat de AFP, în timpul unei vizite într-un spital din oraşul Montpellier.

O revenire a epidemiei ''va pune din nou sub presiune ansamblul lanţului sanitar (...), economia noastră, sistemul nostru educaţional, viaţa noastră colectivă şi culturală'', a mai atenţionat Jean Castex, după ce în ultima săptămână Franţa a înregistrat 10.800 de noi cazuri de COVID-19, acum numărul zilnic al noilor contagieri fiind de circa 2.000, faţă de aproximativ 1.000 cu trei săptămâni în urmă.

Franţa va depăşi săptămâna aceasta ''pragul de atenţie'' de 20 de cazuri săptămânale la 100.000 de locuitori, a mai spus premierul francez. El a remarcat o diminuare a respectării măsurile preventive de către populaţie şi a anunţat că le va solicita prefecţilor că convingă aleşii locali să extindă cât mai mult posibil purtarea măştii în spaţiile publice deschise, decizie deja luată de zeci de oraşe franceze, inclusiv Paris şi Marsilia, care au impus purtarea măştii şi în aer liber pe anumite străzi.

Citește și
muzician
Țara în care un cântăreț a fost condamnat la moarte prin spânzurare din cauza unei melodii

Ca urmare a evoluţiei nefavorabile a epidemiei a fost prelungită până pe 30 octombrie interdicţia organizării de evenimente cu mai mult de 5.000 de persoane, care urma să expire pe 30 august.

Jean Castex a anunţat şi o intensificare a controalelor privind ''respectarea ansamblului regulilor destinate prevenirii propagării virusului, respectarea gesturilor barieră, a purtării măştii'', mai ales în restaurante, sau a respectării ''obligaţiilor de declarare a adunărilor cu mai mult de zece persoane''.

Ultimele stiri

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult