Modifica setarile cookie
Toate categoriile

Țara europeană care îți oferă 84.000 de euro ca să te muți pe una din insulele sale. Un singur lucru trebuie să faci

Dublinul propune suma de 84.000 de euro, în cadrul unui program de 10 ani, unor voluntari care să se instaleze pe termen lung pe 20 de insule, o ofertă prin care Irlanda vrea să dea un nou suflu unor locuri aproape pustii, nelocuite şi abandonate.  

Între aceste insule se află şi Inis Mór, pe care s-a filmat recent ”The Banshees of Inisherin”, nominalizat la Oscar, potrivit News.

Aceste insule, majoritatea situate pe coasta de vest a Irlandei, fac parte sintr-un program guvernamental pe o perioadă de zece ani, intitulat ”Our living islands” (”Insulele noastre vii”).

Priveliştea este coleşitoare, însă majoritatea acestor insule este ruptă de Irlanda.

”Obiectivul acestei politici este să ne asigurăm că comunităţi durabile şi dinamice continuă să trăiască şi să prospere timp de mulţi ani”, se arată pe site-ul Guvernului irlandez.

Citește și
sfânta Kilda
Misterul insulei „fantomă”, părăsită acum aproape 100 de ani. Motivul pentru care avioanele se prăbușesc în acest loc

Oferta este valabilă, însă, în anumite condiţii.

Este necesar ca cel interesat să devină proprietarul unui bun imobil pe pe una dintre insule, ”construit înainte de 1993” şi ”neocupat de cel puţin doi ani”, potrivit guvernului irlandez. El poate locui sau închiria clădirea.

Inițiativa urmează să intre în vigoare de la 1 iulie 2023

În plus, suma de 84.000 de euro alocaţi poate fi folosită numai la lucrări de decoraţiuni, izolare şi îmbunătăţire a structurii construcţiei.

În fine, este necesară obţinerea dreptului de sejur în Irlanda.

Autorizarea unui sejur nu este indispensabilă pentru a cumpăra o proprietate, însă este necesară celor care vor să locuiască pe aceste insule în mod permanent.

”Ambiţia noastră este ca vizitatorii să continue să descopere şi să aprecieze bogăţia culturală, patriomonială şi de mediu unică pe care le oferă insulele”, îşi exprimă speranţa Guvernul irlandez.

Această iniţiativă urmează să intre în vigoare la 1 iulie 2023.

Ultimele stiri

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult