Țara care vrea să facă o petrecere cu 10.000 de invitați, în timp de pandemie. Care e motivul
Medici, infirmieri, proprietari de restaurante şi cercetători au solicitat interzicerea evenimentului.
O petiţie iniţiată de medici şi lucrători din domeniul sanitar a fost semnată de peste 350.000 de persoane începând de luni.
Popularul post de radio Radio 538 a primit autorizaţie pentru organizarea petrecerii sâmbătă, în sudul oraşului Breda, în cadrul programului de cercetare Fieldlab care analizează desfăşurarea unor evenimente în condiţii de siguranţă în pofida pandemiei.
Până în prezent, Fieldlab a organizat o conferinţă, un spectacol de teatru, un meci de fotbal şi un concert pop. Participanţii au trebuit să prezinte un rezultat negativ la testul pentru coronavirus, iar comportamentul lor a fost analizat în timpul desfăşurării evenimentelor.
Medicii care au semnat petiţia s-au declarat consternaţi, în ciuda faptului că scopul evenimentului este acela de cercetare.
''Organizarea unei petreceri cu 10.000 de invitaţi, la 400 de metri de un spital serios împovărat de COVID-19, este o palmă dată în faţa pacienţilor şi a personalului sanitar'', au indicat ei.
Unii oamenii de ştiinţă au criticat acest proiect susţinând faptul că beneficiul ştiinţific al cercetării nu este clar.
Politicienii se tem că miile de petrecăreţi vor fi imposibil de controlat.
Luni seară, consiliul local urmează să decidă, în cadrul unei şedinţe extraordinare, dacă petrecerea planificată va avea loc.
În Ţările de Jos sunt în vigoare restricţii pentru limitarea răspândirii coronavirusului de la jumătatea lunii decembrie, însă numărul infecţiilor rămâne ridicat, iar spitalele şi unităţile de terapie intensivă sunt suprasolicitate.
Rata de incidenţă pe şapte zile în Ţările de Jos se situează la aproape 300 de noi infecţii la 100.000 de locuitori.
Măsurile actuale, care includ închiderea barurilor, cafenelelor şi restaurantelor, au fost prelungite la sfârşitul lui martie până la 20 aprilie. Guvernul va reexamina situaţia şi va decide pe 20 aprilie dacă cifrele permit o relaxare a măsurilor începând de la 28 aprilie, care va include o ridicare a interdicţiei de circulaţie pe timp de noapte şi o deschidere a teraselor.