Modifica setarile cookie
Toate categoriile

Țara care va închide anul acesta două mari centre de detenție pentru imigranți

Guvernul australian a anunțat, miercuri, că va închide două centre de detenție pentru imigranți în perioada următoare.

Controversatul centru de înaltă securitate Maribyrnong din Melbourne va fi închis imediat, a anunţat ministrul imigraţiei, David Coleman într-un comunicat, conform DPA și Xinhua.

Maribyrnong este cel mai dur centru de detenţie pentru imigranţi din Australia, gardienii recurgând la cătuşe şi diferite acte de forţă mai frecvent decât în alte facilităţi, a relatat publicaţia The Age în 2016.

Centrul Blaxland, care face parte din marele centru de detenţie Villawood din Sidney, va fi închis cel târziu în mai.

Ministrul Coleman a precizat că numărul sosirilor de ambarcaţiuni cu migranţi ilegali a scăzut, iar închiderea centrelor arată justeţea politicii guvernului privind detenţia imigranţilor în facilităţi din afara teritoriului australian.

Citește și
Brexit - iStock
Londra pune capăt liberei circulații. Cum vor călători și se vor angaja europenii în Regat

Potrivit guvernului, în Australia se mai află aproximativ 1.250 de persoane în cele opt centre de detenţie de înaltă securitate pentru imigranţi rămase, faţă de 10.200 de persoane în 2013.

Circa 1.000 de persoane rămân în centre de detenţie din Nauru şi din Papua Noua Guinee. Nu există planuri de închidere a acestor centre.

Subiectul se anunţă a fi o temă de divergenţe în viitoarea campanie pentru scrutinul federal, ce va avea loc în primăvară.

Ministrul Coleman a atacat politica de protecţie a frontierelor a laburiştilor, arătând că guvernul precedent „a fost obligat să deschidă 17 centre de detenţie pentru a face faţă eşecurilor catastrofale ale politicilor sale”.

În schimb, măsurile cabinetului de actual de închidere de centre au adus economii de 500 milioane de dolari australieni (352 milioane de dolari SUA), a adăugat el.

Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din lume!  

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Ultimele stiri

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult