Ţara care le vinde tinere bărbaţilor chinezi singuri. Cât costă o "mireasă"
Tinerele sunt victime colaterale ale politicii copilului unic în China, potrivit unui studiu difuzat vineri la Bangkok (Thailanda), relatează dpa şi AFP citate de Agerpres.
Multe din aceste femei au fost nevoite să aibă copii, potrivit studiului, publicat de şcoala americană de sănătate publică Johns Hopkins Bloomberg, în colaborare cu Asociaţia thailandeză a femeilor Kachin.
În China există în prezent un surplus de circa 34 de milioane de bărbaţi din cauza politicii Beijingului privind controlul naşterilor introdus în perioada 1979-2015, ceea ce a alimentat cererea de femei traficate din ţările vecine. Zeci de mii de femei sărace din Cambodgia, Laos, Myanmar şi Vietnam merg să se căsătorească în China, unele de bunăvoie, în timp ce altele sunt forţate de către familiile lor sau sunt victimele unor traficanţi.
În Myanmar, aproximativ 7.500 de femei din statele Kachin şi Shan, situate în nord, au fost vândute ca soţii unor chinezi, potrivit raportului, care se bazează pe anchete efectuate în rândul a peste 400 de femei din peste 40 de locuri din Myanmar şi din China.
Deseori, căsătoriile sunt aranjate de către bătrânii satului sau familiile tinerelor femei, care nu pot refuza, deoarece ele se află pe treptele de jos ale societăţii. Ele sunt constrânse să se căsătorească cu bărbaţi mai în vârstă, bolnavi sau cu dizabilităţi.
Unele dintre căsătorii sunt totuşi reuşite şi problema consimţământului este complexă şi variază de la caz la caz, a afirmat coordonatorul raportului W. Courtland Robinson, în cadrul unei conferinţe de presă la Bangkok. Preţul unei soţii pentru un chinez variază între 10.000 de dolari şi 15.000 de dolari, majoritatea sumei fiind împărţită între diferiţii intermediari.
Cercetătorii le cer autorităţilor din Myanmar să pună capăt conflictului dintre armată şi grupările rebele înarmate din statele Kachin şi Shan, violenţe ce pun femeile într-o mare situaţie de vulnerabilitate.
''Din cauza instabilităţii politice, a conflictelor şi a confiscării de terenuri, securitatea femeilor reprezintă o provocare majoră'' , a declarat Moon Nay Li, de la Asociaţia thailandeză a femeilor Kachin, care a condus cercetările în teren.
Autorii raportului îi cer de asemenea Myanmarului să aplice legea privind tratamentul în cazul fiinţelor umane şi să recunoască femeile drept victime.
Sursa: Agerpres
Dată publicare: 07-12-2018 11:32