Țara care a testat 10% din populație. Rezultatul surprinzător descoperit la cei infectați cu COVID-19
Spre deosebire de România, testele au fost organizate aleatoriu, nu doar la cei suspectați că ar fi infectați.
Islanda a mai descoperit că 1.600 de persoane s-au îmbolnăvit încă din perioada de început a epidemiei, în condițiile în care acum totalul cazurilor nu a depășit 1.700. Doar șapte dintre pacienți au încetat din viață, până sâmbătă, ceea ce înseamnă că media deceselor este de doar 0,004%, mai scrie Daily Mail.
Islanda a desfășurat testele cu ajutorul unei companii din domeniul biofarmaceutic. Procentul ridicat a fost atins și pentru că țara are mai puțin de 365.000 de locuitori.
Ca să descopere eficient contacții celor infectați, nordicii au cooptat detectivi din Poliție în Centrul Național de Coordonare a Crizei. ”Cu cât este mai mica populația, cu atât este mai ușor să descoperi noile cazuri”, a recunoscut Gestur Palmason, unul dintre detectivi, pentru USA Today.
Oamenii de știință din Islanda au descoperit 40 de mutații ale noului coronavirus. Ei au susținut că au identificat și țările din care a fost adus virusul: Austria, Italia și Anglia. Șapte dintre cazuri sunt legate de un meci de fotbal din Anglia.
Islanda a adoptat măsuri mai relaxate pentru a preveni răspîndirea COVID-19. Au fost interzise întâlnirile în grupuri mai mari de 20 de persoane, dar multe magazine au rămas deschise.