Modifica setarile cookie
Toate categoriile

Tânără dispărută de 9 ani, găsită zidită în pereții unei case. Fostul iubit a recunoscut că a ucis-o

Cadavrul unei tinere care a dispărut în urmă cu 9 ani a fost găsit zidit în pereții unei case din Spania, în care a locuit împreună cu iubitul ei. El a recunoscut că a ucis-o și este acuzat că a înjunghiat mortal o altă tânără cu care a avut o relație.

Sibora Gagani, o tânără de origine albaneză, avea 22 de ani la data dispariției, pe 7 iulie 2014, ziua în care rudele ei, care locuiesc în Italia, au avut ultimele vești despre ea, relatează El Mundo. Marco, fostul său iubit, este cetățean italian și era cu 23 de ani mai mare decât Sibora. La câteva zile după dispariția tinerei, Marco a vorbit cu mama Siborei și i-a spus că aceasta a decis să se întoarcă în Italia, unde urma să ajungă în curând, dar că nu și-a luat lucrurile. Telefonul ei a rămas închis din ziua în care a dispărut.

Însă rudele fetei aveau multe semne de întrebare în această privință: telefonul a rămas închis, tânăra nu luase legătura cu niciun membru al familiei, deși obișnuia să vorbească foarte des cu rudele, iar documentele ei tocmai expiraseră și nu ceruse actualizarea lor, situație în care era practic imposibil să călătorească. În plus, Sibora îi mărturisise mamei ei cu puțin timp înainte că relația cu Marco nu mergea bine și că acesta se purta urât cu ea.

După ce tânăra a fost dată dispărută, anchetatorii de la Poliția Națională au percheziționat de mai multe ori apartamentul în care au locuit cei doi, aflat în zona centrală din Torremolinos, foarte aproape de primărie și de secția de poliție, însă nu au găsit nimic.

În urmă cu mai puțin de o lună, Marco a fost acuzat că a înjunghiat-o mortal pe Paula, o altă tânără cu care a avut o relație, împreună cu care a locuit, de asemenea, în Torremolinos. Femeia avea 28 de ani. După ce a fost arestat, el a recunoscut că a omorât-o pe Sibora și i-a ascuns cadavrul în spatele unui perete din apartamentul ei. Acesta a refuzat să-și repete mărturia în fața judecătorului, dar au existat motive suficiente pentru o nouă percheziție în casa respectivă.

Citește și
crimă vaslui
Femeia care și-a ucis fiul de 5 ani, apoi l-a gătit și l-a mâncat, aptă pentru a fi judecată. Mărturia tatălui copilului

Pentru găsirea trupului neînsuflețit al Siborei, criminaliștii au folosit echipamente cu raze X cu care au analizat în amănunt toată clădirea. Cadavrul tinerei era într-o ladă din lemn, care a fost zidită între pereții casei, potrivit surselor din poliție. După ridicarea cadavrului, acesta a fost transferat la Institutul de Medicină Legală din Malaga, unde se va efectua o autopsie și vor fi făcute teste pentru confirmarea identității.  

Tânărul care se află acum în spatele gratiilor, a fost reclamat de mai multe ori de violență de partenerele pe care le-a avut în ultimii ani.

Ultimele stiri

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult