Modifica setarile cookie
Toate categoriile

Talibanii au ucis două persoane la o nuntă pentru că ascultau muzică afgană, o faptă condamnată de Guvern

Combatanţi talibani au ucis prin împuşcare doi invitaţi şi au rănit alţi doi, la o nuntă, în estul Afganistanului, din cauză că au pus muzică, au anunţat sâmbătă ofciali locali şi martori, o faptă condamnată de către Guvernul taliban, relatează AFP.

Un apropiat al uneia dintre victime a declarat că miliţieni talibani au deschis focul în timpul unei nunţi organizate în oraşul Sorkhood, pentru că invitaţi au fost prinşi în timp ce ascultau muzică afgană, omorând două persoane şi rănind alte două.

Orice muzică profană a fost interzisă de către talibani în timpul precedentului lor regim, în perioada 1996-2001, potrivit News.ro.

Noul Guvern islamist nu a legiferat încă cu privire la acest subiect, însă consideră ascultarea muzicii nereligioase contrară viziunii sale a legii islamice, sharia.

”Bărbaţi tineri au pus muzică în altă încăpere. Trei talibani au venit şi au deschis focul împotriva lor. Cei doi răniţi se află în stare gravă”, a declarat acest martor.

Citește și
afganistan, talibani, foamete, onu
Milioane de afgani, inclusiv copii, ar putea muri de foame, avertizează un oficial ONU

Un purtător de cuvânt al guvernoratului provinciei Nangarhar, Qazi Mullah Adel, a confirnat acest incident, însă nu a oferit detalii.

Un purtător de cuvânt al Guvernului, Zabihullah Mujahid, nu a confirmat, la Kabul, autenticitatea incidentului, însă a precizat că talibanii se opun acestui tp de atrocităţi.

 

Ultimele stiri

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult