Modifica setarile cookie
Toate categoriile

Sute de soldați ruși, uciși în timp ce au așteptat două ore, aliniați, ca să asculte discursul motivațional al unui comandant

O întreagă unitate a armatei ruse a fost spulberată de artileria ucraineană în timp ce aștepta în formație, vreme de două ore, ca un comandant să țină un discurs motivațional. După acest incident, bloggerii militari ruși s-au revoltat.

Bloggerii militari ruși au declarat că o unitate rusă a suferit pierderi grele din cauza artileriei ucrainene în timp ce aștepta în formație ca un comandant să țină un discurs motivațional.

După acest incident, bloggării ruși pro-război au lansat o avalană de postări furioase la adresa comandantului care s-a lăasat așteptat vreme de două ore, timp în care majoritatea soldaților ruși din unitate, care stăteau pe loc, au fost spulberați de artileria ucraineană, a relatat The Moscow Times, citată de Insider.

Potrivit bloggerului militar Rybar, incidentul a avut loc în Kreminna, un oraș din Luhansk, chiar înainte ca o divizie rusă să înceapă un asalt.

"Timp de două ore, oamenii au stat în mulțime într-un singur loc și au așteptat ca comandantul diviziei să țină un discurs motivațional", a scris Rybar.

Citește și
jens stoltenberg
Secretarul general al NATO: Este un „moment critic” pentru războiul din Ucraina

Însă, în loc să audă discursul motivațional al comandatului lor, soldații ruși din acea divizie au fost spulberați de rachetele HIMARS, a relatat bloggerul rus.

"Suntem în război cu propria noastră prostie și neglijență"

Mai multe rapoarte spun că numărul victimelor în urma incidentului ar fi putut ajunge la 200, a relatat Sam Fellman de la Insider. Rybar a afirmat că au murit mai mulți oameni cu această ocazie decât în timpul mai multor zile de lupte grele din regiune.

"Nu poți sta în coloană timp de două ore într-un singur loc! Ce faceți voi, cei care comandați!", a scris un alt blogger sub numele Two Majors.

"Suntem în război cu propria noastră prostie și neglijență, acoperite cu rapoarte fanteziste de sus", a continuat bloggerul. Un alt blogger militar rus, cunoscut sub pseudonimul Older than Edda, a avut cuvinte dure la adresa comandantului neidentificat.

"Dacă până la mijlocul celui de-al doilea an de război există comandanți care aduc coloane pe front și adună personalul într-o grămadă mare, așteptând ca artileria inamică să lovească, atunci astfel de comandanți trebuie împușcați înaintea formației, chiar dacă sunt colonei sau generali", a scris bloggerul.

Unii bloggeri influenți pro-război au început să dea vina pe generalul-maior Zurab Akhmedov, deși nu au furnizat nicio dovadă care să arate că acesta este responsabil pentru incident.

„Ahmedov a comandat anterior Brigada 155 de pușcași marini a Flotei din Pacific a Rusiei. Brigada a suferit pierderi grele în Donețk sub comanda lui Ahmedov, inclusiv pierderea a aproximativ 300 de oameni în doar câteva zile, potrivit unei scrisori deschise scrise de brigadă către guvern”, notează Insider.

Mai mult, bloggerii militari ruși par să fie din ce în ce mai frustrați de greșelile militare ale Kremlinului în Ucraina, pe fondul rapoartelor continue care documentează eșecuri sau neglijențe care au dus la moartea a sute de soldați ruși.

Ultimele stiri

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult