Sute de crocodili canibali flămânzi au început să se mănânce unii pe alții, după ce au fost abandonați într-o fermă
Cele aproximativ 190 de bestii care mănâncă oameni au fost închise în cuști, în apropierea unui sat din provincia Songkhla din sudul Thailandei, unde proprietarul le-a crescut pentru a le recolta pielea în vederea confecționării unor obiecte vestimentare.
În 2022, omul a murit, iar prădătorii au rămas în voia sorții, informează Daily Star.
În timpul sezonului ploios, câțiva crocodili au evadat din ferma respectivă și au intrat în sat, semănând teroare printre localnici.
Alții, din cauză că sufereau de foame, au început să se mănânce între ei.
Potrivit unui videoclip filmat de angajații unui birou provincial de pescuit, mulți dintre crocodilii care nu au putut să scape din ferma respectivă au murit, iar rămășițele lor, aflate în descompunere, au rămas în bazinul tulbure.
Phirat Tangsukcharoenkun, ofițer juridic al Oficiului Provincial pentru Pescuit Songkhla, a inspectat ferma pe 27 februarie și a găsit-o acoperită cu iarbă înaltă și cu viță de vie încâlcită.
El a spus că numărul crocodililor a scăzut la aproximativ 100.
Phirat a precizat că o companie privată din Chonburi l-a angajat pe proprietarul fermei să crească crocodili până la vârsta de doi ani, după care piela acestora urma să fie jupuită.
După ce proprietarul a murit, ferma a devenit o ruină.
"Oficiul local de pescuit se va coordona cu compania pentru a găsi o soluție", a anunțat Phirat Tangsukcharoenkun.
Între timp, sublocotenentul interimar Amorn Putkong, secretar al Consiliului de Organizare Administrativă a subdistrictului Wat Khanun, a declarat că acea companie privată a fost contactată și i s-a solicitat să aibă grijă de crocodili.
Cu toate acestea, compania a precizat că reptilele sunt încă deținute legal de proprietarul decedat.
"După apariția crocodililor, șefii satului au fost nevoiți să scape de ei pentru că erau mulți copii în comunitate, iar crocodilii erau flămânzi și le puteau face rău", a spus Amorn Putkong.
În legătură cu prădătorii rămași în fermă, acesta a afirmat: "Au început să se atace între ei și să se hrănească cu ceilalți crocodili morți".
Sirawit Suwanno, liderul satului, a spus că unii dintre crocodilii disperați au devenit canibali. Mulți au ajuns în iazurile din zonă și i-au înspăimântat pe localnici.