Surse oficiale: SUA au doborât pentru prima dată o dronă a unui aliat NATO
Este pentru prima dată când Washingtonul a afirmat că a doborât un aparat de zbor al aliatului NATO, Turcia, relatează Reuters, conform Agerpres.
Un oficial al Ministerului turc al Apărării a declarat că drona doborâtă de coaliţia condusă de SUA nu aparţine forţelor armate turce, dar nu a menţionat deţinătorul aparatului.
Doi oficiali americani au afirmat, sub rezerva anonimatului, că un avion F-16 a doborât drona turcă după ce Statele Unite au contactat de mai multe ori oficiali militari turci pentru a-i avertiza că acţionează în apropiere de forţele terestre americane.
Observatorul Sirian pentru Drepturile Omului şi o sursă locală de securitate au declarat că coaliţia condusă de SUA a doborât o dronă turcească în apropierea unei baze din nord-estul Siriei.
Turcia a anunţat miercuri seară că a desfăşurat noi atacuri aeriene împotriva Partidului Muncitorilor din Kurdistan (PKK) din nordul Irakului, pentru a treia oară după atacul de duminică de la Ankara în care doi ofiţeri de poliţie au fost răniţi, după ce ameninţase mai devreme în cursul zilei cu represalii împotriva luptătorilor kurzi prezenţi în nordul Siriei.