Surse: Administrația Biden pregăteşte o potenţială vânzare de avioane de luptă F-16 către Turcia. La cât se ridică suma
Sursele familiare cu chestiunea au stârnit o obiecţie imediată din partea unui influent congresman democrat, care de opune de mult timp înţelegerii, transmite Reuters, citată de News.ro.
Departamentul de Stat a trimis joi notificarea informală Congresului, au spus trei surse, informând comisiile care supraveghează vânzările de arme din Senat şi Camera Reprezentanţilor despre intenţia sa de a continua acordul propus.
Turcia, stat membru NATO, a solicitat în octombrie 2021 să cumpere 40 de avioane de luptă F-16 produse de Lockheed Martin şi aproape 80 de kituri de modernizare pentru avioanele sale de război existente.
Discuţiile tehnice între cele două părţi s-au încheiat recent.
Administraţia Biden a declarat că susţine vânzarea şi a fost în contact de luni de zile cu Congresul, în mod informal, pentru a obţine aprobarea acestuia.
Cu toate acestea, până acum nu a reuşit să-şi asigure undă verde.
„După cum am clarificat în mod repetat, mă opun ferm propunerii administraţiei Biden pentru vânzarea de noi avioane F-16 Turciei”, a declarat senatorul Bob Menendez, preşedintele democrat al Comisiei de Relaţii Externe a Senatului, într-un comunicat.
Deşi vânzarea este încă în procesul de revizuire informală, este puţin probabil ca Congresul să aprobe vânzarea atâta timp cât Turcia refuză să ratifice aderarea Suediei şi Finlandei la NATO.
Cele două ţări au pus capăt deceniilor de neutralitate în mai anul trecut şi au solicitat aderarea la NATO ca răspuns la invadarea Ucrainei de către Rusia, dar Turcia a obiectat şi a acuzat ţările că găzduiesc militanţi, inclusiv din partea Partidului Muncitorilor din Kurdistan (PKK), care este în afara legii, şi a cerut să se ia măsuri.
La o conferinţă de presă de sâmbătă, Ibrahim Kalin, purtătorul de cuvânt al preşedintelui turc Tayyip Erdogan şi consilierul său şef pentru politică externă, a declarat că cererile Washingtonului privind furnizarea avioanelor de luptă sunt „nesfârşite”.
„Dacă continuă să împingă Turcia în alte direcţii cu sancţiuni legate de F-16 (şi) F-35 şi apoi Turcia reacţionează, dau vina pe Turcia din nou, atunci nu este un joc corect. Se pare că lista lor de cereri este nesfârşită. Întotdeauna există ceva”, a spus Kalin.
Notificarea, despre care Wall Street Journal a scrispentru prima dată, vine în momentul în care ministrul turc de Externe Mevlut Cavusoglu se pregăteşte să viziteze Washingtonul miercuri, pentru discuţii, în timp ce cei doi aliaţi NATO se luptă cu o serie de dezacorduri, inclusiv cu privire la Siria şi achiziţionarea de arme.
În urma evaluării informale, în timpul căreia liderii comisiilor pot adresa întrebări sau exprima îngrijorări cu privire la vânzare, administraţia poate continua din punct de vedere tehnic cu o notificare oficială.
Dar un înalt oficial american a spus că este „îndoielnic” că administraţia va fi în măsură să continue dacă Menendez nu renunţă la obiecţie.
Erdogan a ignorat drepturile omului şi normele democratice şi se implică într-un „comportament alarmant şi destabilizator în Turcia şi împotriva aliaţilor vecini ai NATO”, a spus Menendez în declaraţia sa.
„Până când Erdogan nu îşi încetează ameninţările... şi nu începe să se comporte aşa cum ar trebui un aliat de încredere, nu voi aproba această vânzare”, a spus Menendez, adăugând că salută ştirile despre vânzarea de noi avioane de luptă F-35 pentru Grecia, referindu-se la Atena ca la „un aliat NATO de încredere” şi declarând că vânzarea „întăreşte abilităţile celor două naţiuni ale noastre de a apăra principiile comune, inclusiv apărarea noastră colectivă, democraţia, drepturile omului şi statul de drept”.
Achiziţia Turciei, în 2019, a sistemelor ruseşti de apărare aeriană a dus la eliminarea Ankarei din programul avioanelor F-35 de generaţie următoare şi a antagonizat Congresul SUA.
Dezacordurile cu Washingtonul cu privire la politica din Siria şi situaţia Turciei în ceea ce priveşte drepturile omului şi libertatea de exprimare afectează, de asemenea, atitudineal Congresului.
Un purtător de cuvânt al Departamentului de Stat a refuzat să comenteze, spunând că departamentul nu confirmă sau comentează cu privire la vânzările sau transferurile de arme propuse până când administraţia nu va solicita oficial aprobarea Congresului.
Conform legislaţiei SUA, Congresul poate bloca o vânzare adoptând o rezoluţie de dezaprobare după o notificare oficială a vânzării, dar este puţin probabil să facă acest lucru dacă preşedintele Joe Biden decide să continue, în ciuda obiecţiilor parlamentarilor.
Deşi Congresul a adoptat astfel de rezoluţii în trecut, nu a adunat niciodată majorităţile de două treimi necesare în ambele camere pentru a depăşi veto-ul prezidenţial.