Suma fabuloasă descoperită de poliție în mașina unui calabrez, la o verificare de rutină
Bărbatul, în vârstă de 42 de ani, a fost oprit la Rosarno, în regiunea Calabria, a anunţat într-un comunicat poliţia italiană financiară Guardia di Finanza.
Suspectul a reacţionat "inexplicabil de nervos", aşa că poliţiştii au început să verifice maşina şi au descoperit o geantă cu pachete de bani în spatele locului din faţă pentru pasageri" şi multe alte pachete în portbagaj, într-o pungă de plastic.
Poliţia a folosit apoi un scaner de înaltă tehnologie pentru a verifica vehiculul şi a găsit importante sume de bani într-o ascunzătoare secretă sub locurile din faţă. În total, au fost descoperiţi 1.086.380 de euro.
Bărbatul nu a fost arestat, dar va fi urmărit penal pentru deţinere de bunuri furate, iar banii şi maşina se află sub sechestru.