SUA vor trimite trei avioane cu ajutoare umanitare în Fâşia Gaza. Mesajul pe care americanii l-au transmis Israelului
Avioanele - dintre care primul va sosi în Egipt marţi, iar celalte ”în zilele următoare” - vor transporta ajutor medical şi alimentar şi echipamente de iarnă, care vor fi distribuite de ONU, au precizat americanii.
Oficialii de la Casa Albă au precizat că președintele Joe Biden, care se prezintă drept primul susţinător al Israelului, a fost ”vârful de lance al eforturilor internţaionale de a răspunde crizei umanitare din (Fâşia) Gaza”.
240 de camioane cu ajutoate pe ziUnul dintre aceşti oficiali americani a estimat că volumul ajutorului umanitar care intră pe cale rutieră în Fâşia Gaza a crescut la 2.000 de TIR-uri cu hrană, carburant, medicamente şi material necesar funcţionării instalaţiilor de desalinizarea apei de mare.
”Am atins, în mai puţin de patru săptămâni, o cadenţă susţinută de 240 de camioane pe zi”, a afirmat unul dintre oficiali.
A cesta a dat asigurări că ajutorul livrat şi carburantul furnizat ”nu au legătură cu eliberarea ostaticilor” de către Hamas, în pofida faptului că ”am profitat, evident, la maximum, de pauza destinată eliberării ostaticilor pentru a pune în mişcare cît mai mult (ajutor) posibil”.
Israelul şi Hamasul au decis să prelungească un armistiţiu, respectat de vineri seara în Fâşia Gaza, un teritoriu palestinian asediat ”complet” şi devastat de şapte săptămâni de bombardamente israeliene, ca represalii faţăă de un atac sângeros al Hamas în Israel la 7 octombrie.
Acest armistiţiu - primul de la începutul războiului - a permis eliberarea în total a 69 de ostatici ţinuţi de Hamas în Fâşia Gaza.
SUA, mesaj important pentru Israel”Am anunţat foarte clar că atunci când această fază a eliberării ostaticilor se va termina, cadenţa actuală (a trimiterii ajutoarelor) sau, ideal, o cadenţă superioară, trebuie să fie menţinută”, a declarat, sub protecția anonimatului, un oficial american.
Acesta a precizat însă că ritmul actual de 240 de TIR-uri pe zi ”nu este suficient pentru o întoarcere la ceea ce se poate numi o viaţă zilnică a civililor” şi că este necesar să se treacă la o nouă fază implicînd intrarea în enclavă a unor ”mărfuri comericale” şi atingerea a 300-400 de TIR-uri pe zi.
Autorităţile americane au anunţat Israelul, potrivit acestui oficial, că este ”foarte important” ca ofensiva sa militară să se desfăşoare - atunci când ajunge în sud - în aşa fel încât să evite ”noi deplasări importante ale populaţiei”.
”Nu estev posibil ca această deplasare care a avut loc în nordul (Fâşiei Gaza) să se repete la aceeaşi scară în sud”, a avertizat el, pentru că acest lucru ”ar depăşi capacităţile oricărei reţele de ajutor umanitar”.
Biden, acuzat că i-a sacrificat pe palestinieni în numele susţinerii IsraeluluiJoe Biden - care este acuzat de către activişti de faptul că i-a sacrificat pe palestinieni în numele susţinerii Israelului - a insistat mult, de curând, asupra eforturilor sale de livrare de ajutor umanitar populaţiei Fâşiei Gaza, care supravieţuieşte în condiţii dezastruoase.
Conform autorităţilor israeliene, 1.200 de persoane, marea majoritate civili, au fost ucise în atacul lansat de comandouri Hamas care s-au infilrat din Fâşia Gaza.
Ca represalii, Israelul a promis să ”aneantizeze” Hamasul, clasat drept organizaţie teroristă de către Statele Unite, Uniunea Europeană (UE) şi Israel, bombardând în mod neîncetat enclava şi lansând la 27 octombrie o ofensivă terestră, până la armistiţiu.
În Fâşia Gaza, 14.854 de persoane - inclusiv 6.150 de minori - au fost ucişi în atacuri israeliene, potrivit Guvernului Hamas.