Modifica setarile cookie
Toate categoriile

SUA și-au întărit prezenţa militară în regiunea petrolieră din Siria. Reacția Moscovei

Statele Unite au început să trimită întăriri în regiunea petrolieră din estul Siriei, a declarat sâmbătă pentru AFP un oficial din cadrul Departamentului american al Apărării.

Oficialul american a anunțat că Washingtonul a început să îşi consolideze poziţiile în provincia Deir Ezzor, unde se găsesc principalele câmpuri petroliere siriene, în coordonare cu Forţele Democrate Siriene (FDS), majoritar kurde, relatează Agerpres.

Conform sursei citate, care nu a furnizat informaţii suplimentare, desfăşurarea militară urmăreşte să blocheze accesul grupării Stat Islamic şi a altor actori la câmpurile petroliere din această regiune controlată, în trecut, de jihadişti.

Un convoi de aproximativ 13 vehicule militare americane a pătruns în Siria dinspre Irak şi se îndrepta sâmbătă spre provincia învecinată Hassake, din estul ţării.

Convoiul a trecut pe la punctele de control ale regimului sirian traversând oraşul cu populaţie majoritar kurdă Qamichli (nord-estul Siriei).

Citește și
jens stoltenberg
Motivul pentru care NATO nu a intervenit în Siria. Ce spune Stoltenberg

În prezent, în post la Deir Ezzor sunt aproximativ 200 de soldaţi americani.

Iniţial, preşedintele Donald Trump a ordonat retragerea forţelor americane din regiunea frontierei de nord a Siriei, permiţând declanşarea, la 9 octombrie, a ofensivei Turciei împotriva forţelor kurde din regiune.

Săptămâna trecută, preşedintele SUA a declarat că „un număr redus” de soldaţi americani vor rămâne totuşi în Siria pentru a asigura securitatea câmpurilor de hidrocarburi.

Rusia a reacţionat sâmbătă, acuzând SUA de „banditism internaţional”.

"Ce face Washington la ora actuală - preluarea şi plasarea sub control armat a câmpurilor de petrol din estul Siriei - ţine, pur şi simplu, de banditism internaţional", conform unei declaraţii a Ministerului Apărării de la Moscova.

Ultimele stiri

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult