SUA se declară „pregătite” pentru o soluţie în privința războiului dintre Rusia și Ucraina
Anunțul a fost făcut joi de secretarul de stat american Antony Blinken, care și-a exprimat regretul că Moscova merge „în direcţia opusă”, potrivit EFE, citat de Agerpres. „Atunci când Rusia va arăta în mod serios că este dispusă să urmeze calea dialogului, noi vom fi pregătiţi. Vom fi acolo”, a spus Blinken într-o conferinţă de presă la Lima, capitala Peru, unde efectuează o vizită oficială. Cu toate acestea, şeful Departamentului de Stat a spus că, „din păcate, în acest moment totul arată spre direcţia opusă”, menţionând aici mobilizarea rezerviştilor, tentativa de anexare a teritoriilor ucrainene şi ameninţările nucleare ale preşedintelui rus Vladimir Putin. „Adevărul este că Rusia şi preşedintele Putin nu au arătat absolut niciun interes pentru diplomaţie”, a spus Blinken. Pe de altă parte, atât SUA, cât şi preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski au declarat nu o dată că războiul „poate fi rezolvat doar prin diplomaţie”. Rusia a invadat la 24 februarie Ucraina în ceea ce Kievul şi Occidentul consideră a fi cea mai brutală agresiune împotriva unui stat suveran după cel de-al Doilea Război Mondial.