SUA reduc la jumătate perioada carantinei persoanelor infectate cu coronavirus
Decizia a fost luată pentru a limita perturbări, mai ales în transportul aerian, provocate de o creştere a contaminărilor, care declanşează marţi restricţii în Germania, relatează AFP.
Aproximativ 11.500 de zboruri au fost anulate începând de vineri, în ajunul Crăciunului, iar zeci de mii de zboruri au fost amânate în acest sfârşit de an, o perioadă în care legăturile aeriene sunt de obicei mai frecvente. Numeroase companii justifică aceste măsuri prin infecţii cu varianta omicron a SARS-CoV-2 în rândul echipajelor.
Întreaga lume a fost afectată, iar aproximativ 3.000 de zboruri au fost anulate luni, iar alte 1.100 marţi, potrivit site-ului de urmărirea zborurilor FlightAware.
Pandemia Covid-19 conduce la situaţii rare în aer, ca în cazul unui avion aparţinând companiei americane Delta Airlines, care a decis să întoarcă la Seattle, în nord-vestul Statelor Unite, un avion care zbura către Shanghai săptămâna trecută, din cauza unor noi restricţii sanitare impuse pe aeroport, potrivit companiei americane. Aceasta a fost criticată de autorităţile chineze.
Pentru a permite cât mai multor persoane să se întoarcă cât mai repede la muncă şi a evita, astfel, perspectiva unor blocaje şi penurii, autorităţile sanitare americane au autorizat reducerea de la zece la cinci zile a duratei izolării persoanelor testate pozitiv Covid-19, cu condiţa să fie asimptomatice.
Ele sunt sfătuite să poarte masca de protecţie timp de cinci zile după carantină.
Centrul pentru Controlul și Prevenirea Bolilor din Statele Unite (CDC), principala agenţie sanitară americană în Statele Unite, a precizat într-un comunicat că această modificare este ”justificată de ştiinţă”, potrivit căreia majoritatea infecţiilor au loc cu două zile mai înainte şi până la trei zile după apariţia simptomelor.
Durata carantinei cazurilor de contact nevaccinate este, de asemenea, redusă de la 14 la cinci zile, iar acestea sunt sfătuite, de asemenea, să poarte în mod riguros masca de protecţie în următoarele cinci zile.
Potrivit acestor recomandări, cazurile de contact vaccinate complet nu este necesar să se vaccineze.
Omicron, în pofida faptului că este mai transmisibilă, pare să cauzeze simptome mai puţin grave şi este, în prezent, varianta dominantă în Statele Unite.
Numărul de cazuri se află într-o creştere puternică în cea mai îndoliată ţară de Covid-19 din lume, cu peste 800.000 de morţi din cauza noului coronavirus.
Preşedintele american Joe Biden a recunoscut luni dmineaţa că unele spitale din ţară sunt ”depăşite ca echipament şi personal”, însă le-a cerut americanilor să nu cedeze ”panicii”.
În Franţa, noi reguli de izolare a bolnavilor şi contactelor acestora urmează să fie stabilite de către Guvern ”până la sfârşitul săptămânii, după încheierea consultărilor” instanţelor ştiinţifice, a anunţat lunipremierul francez Jean Castex.
”Va fi vorba atât despre o adaptare a duratelor în funcţie de variantă şi impunerea unei constrângeri mai mici persoanelor vaccinate”, a precizat el.