Modifica setarile cookie
Toate categoriile

SUA nu îl recunosc pe Lukaşenko drept președinte al Belarusului. "Rezultatele au fost fraudate"

Statele Unite "nu îl pot considera pe Aleksandr Lukaşenko ca preşedintele legitim ales al Belarusului", a declarat miercuri Departamentul de Stat american după ce acesta a depus jurământul în secret pentru cel de-al şaselea mandat de şef al statului.

"Alegerile de la 9 august nu au fost nici libere, nici corecte. Rezultatele anunţate au fost fraudate şi nu conferă nicio legitimitate", a afirmat un purtător de cuvânt al diplomaţiei americane într-o declaraţie remisă agenţiei France Presse, potrivit Agerpres.

Aleksandr Lukaşenko, a cărui realegere este vehement contestată de manifestaţii uriaşe, a depus miercuri jurământul pentru un nou mandat, evenimentul fiind făcut cunoscut după încheierea sa. Anunţul a provocat imediat o nouă manifestaţie a opoziţiei la Minsk.

Washingtonul a lansat un apel la "dialog naţional" care să le permită belaruşilor "să se bucure de dreptul lor de a-şi alege conducătorii prin alegeri libere şi corecte şi sub observaţie internaţională".

"Eliberarea persoanelor deţinute pe nedrept şi încetarea represiunii împotriva cetăţenilor care manifestează paşnic trebuie să fie o primă etapă spre un dialog naţional sincer", a adăugat Departamentul de Stat al SUA.

Citește și
Belarus
SUA fac presiuni pentru impunerea de sancțiuni împotriva Belarusului. Procesul, blocat de Cipru
Mii de oameni au protestat în Belarus

 

Poliţia din Belarus a folosit miercuri seară tunuri cu apă împotriva miilor de manifestanţi adunaţi în centrul Minskului, după anunţul privind învestirea pentru un nou mandat a lui Aleksandr Lukaşenko.

Forţele de ordine au dispersat mai multe mii de persoane aflate pe un bulevard din centrul Minskului şi au efectuat zeci de arestări.

Poliţişti anti-revoltă cu cagule i-au arestat pe manifestanţi şi i-au dus în dube. Mulţimea s-a comasat apoi în faţa unei stele funerare, în memoria morţilor din Al Doilea Război Mondial.

Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din lume!  

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Ultimele stiri

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult