Modifica setarile cookie
Toate categoriile

SUA își mobilizează trupele în Orientul Mijlociu. Gestul făcut după ce trupele americane au fost atacate în Irak şi Siria

SUA trimit un număr suplimentar de 300 de soldaţi în Orientul Mijlociu, care vor oferi sprijin în domenii precum operaţiuni de deminare şi în comunicaţii, a anunţat Pentagonul marţi, informează Reuters.

Purtătorul de cuvânt al Pentagonului, generalul Patrick Ryder, a spus că trupele suplimentare vor pleca din SUA, dar nu se vor afla în Israel.

"Ele sunt menite să sprijine eforturile regionale de descurajare şi să întărească şi mai mult capabilităţile forţei" din Orientul Mijlociu, a spus Ryder.

Purtătorul de cuvânt al Pentagonului a adăugat că luna aceasta au fost 27 de atacuri împotriva trupelor americane în Irak şi Siria, transmite Agerpres.

Washingtonul nu învinuiește Hamasul

Altfel, coordonatorul Consiliului de Securitate Națională al Statelor Unite pentru comunicare strategică, John Kirby, a declarat marți că nu există încă nicio dovadă care să demonstreze că Hamas preia resurse din ajutorul umanitar care traversează frontiera Rafah din Egipt către Gaza.

Citește și
halloween
Cum s-au îmbrăcat vedetele americane la petrecerea anuală de Halloween | GALERIE FOTO

Vorbind despre aprovizionarea cu combustibil de care au nevoie spitalele și pompele de apă din Gaza și pe care încă nu le primesc, Kirby a subliniat că nu există "niciun indiciu, niciunul, că Hamas a pus mâna pe vreun element de asistență umanitară" și că proviziile livrate până acum au plecat de la camioanele Națiunilor Unite către organizațiile umanitare. Din acest motiv, el a precizat că SUA se ocupă în continuare de "preocuparea legitimă" a Israelului de a permite ca combustibilul să facă parte din pachetele trimise în zonă, în același timp cu abordarea "nevoilor legitime ale civililor nevinovați din Gaza".

Kirby a precizat că alte 66 de camioane au trecut astăzi frontiera cu alimente, apă și medicamente, "cea mai mare livrare de până acum într-o singură zi", potrivit agenției de presă Baha.

Ultimele stiri

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult