Modifica setarile cookie
Toate categoriile

SUA: China a ales ce tabără susține în conflictul din Ucraina. Lukaşenko și Xi Jinping, față în față la Beijing

Your browser doesn't support HTML5 video.

Departamentul de Stat al Statelor Unite a anunțat, luni seara, că Beijingul a ales ce tabără susține în conflictul din Ucraina.

Declarația vine la finalul unor zile în care oficialii americani au atras atenția că liderii chinezi iau în calcul să ofere Rusiei echipamente letale pentru războiul din ţara vecină.

Președintele din Belarus, Aleksandr Lukaşenko, un aliat al lui Vladimir Putin, urmează să meargă, marți, la Beijing, unde se va întâlni cu omologul său chinez, Xi Jinping.

Iar Moscova nu vede, în acest moment, semne pentru o posibilă soluționare pe cale politică a conflictului din Ucraina. A spus-o chiar purtătorul de cuvânt al Kremlinului.

Orașul Bahmut, la un pas de a fi încercuit de ruși

Orașul Bahmut rămâne ținta rușilor, pe frontul de est. Pentru că nu au reușit să spargă apărarea ucraineană în oraș, invadatorii s-au orientat către localitățile de la nord și de la sud. Unele dintre ele au fost cucerite de luptătorii din gruparea Wagner, dar ucrainenii au reușit să oprească avansul rușilor. Bahmutul e, însă, în mare pericol de a fi încercuit.

Citește și
Xi Jinping, Romania
China a publicat planul în 12 puncte pentru „soluţionarea politică a crizei ucrainene”

Principala armă a ucrainenilor e artileria, care a reușit până acum să oprească în fașă mai toate atacurile rușilor. Tunurile și lansatoarele de rachete provoacă pagube imense în rândul infanteriei inamice.

"Syvyi", comandantul de pluton al Brigăzii 59 a Forțelor Armate din Ucraina: "Lansatorul de rachete funcționează asupra unor zone-țintă. Poate fi un punct de apărare antiaeriană, un grup de infanteriști, echipament militar, dar nu blindate grele. Un lansator acoperă o zonă de 6 hectare".

Spitalele din Bahmut sunt pline cu răniți

În rândul ucrainenilor sunt, de asemenea, numeroase victime. Spitalele din Bahmut sunt pline de răniți, iar medicii fac tot posibilul să-i țină în viață, în condiții extrem de dificile.

Alexander, soldat ucrainean: "Prima dată am ajuns aici traumatizat psihic. Apoi am fost împușcat aici (în picior). Mi-au scos glonțul. M-am întors pe front și m-au rănit la cap". Anatoliy, șeful serviciului medical: "Medicii noștri lucrează, practic, non-stop. Înaintea invaziei aveam 50-60 de răniți într-o perioadă de nouă luni. Acum avem, uneori, mai mulți într-o singură zi. E mult de muncă, dar (medicii) sunt cei mai buni. Îi salvează pe soldații noștri, îi aduc înapoi de pe "lumea cealaltă".

Războiul continuă și dincolo de granițele Ucrainei. Activiștii anti-guvernametali din Belarus au revendicat ceea ce spun ei ca ar fi fost un atac cu drone asupra unui avion militar rusesc de supraveghere aeriană. S-a întâmplat pe un aerodrom din apropiere de Minsk. Părțile frontale și centrale ale aeronavei, precum și antena radar ar fi fost lovite in urma a două explozii. Avionul de spionaj A-50 este echivalentul rusesc al sistemului de supraveghere folosit de NATO, AWACS (citit EIUEAX). Sabotajul ar fi fost pregătit de multe luni, susțin activiștii anti-guvernamentali.

La Minsk, președintele Belarusului, Aleksandr Lukaşenko, a cerut Ministerului de Interne vigilență sporită.

Aleksandr Lukaşenko, președintele Belarusului: "Trebuie să fim cu toții atenți la cele mai mărunte acțiuni agresive la graniță, împotriva țării noastre, pentru a lua cele mai potrivite măsuri. (Inamicii) folosesc orice ocazie pentru a stârni incidente în Belarus. Vă cer să urmați ordinele. Restul e în seama mea".

Kremlinul a respins planul de pace propus de China

Pe de altă parte, Kremlinul a respins, politicos, planul de pace propus de China pentru soluţionarea conflictului în Ucraina.

Dimitri Peskov, purtătorul de cuvânt al Kremlinului: "Privim cu mare atentie planul propus de prietenii noștri chinezi. În ceea ce privește detaliile, acestea trebuie analizate temeinic, iar interesele diferitelor părți trebuie să fie luate în considerare. Este un proces foarte lung și dificil. Reiterăm că acum nu vedem nicio condiție pentru o reglementare pașnică. Operațiunea militară specială continuă și ne îndreptăm spre atingerea obiectivelor care au fost stabilite".

La Moscova, președintele Vladimir Putin tocmai l-a decorat pe actorul american Steven Seagal cu Ordinul Prieteniei. În decret e menționată contribuția uriașă a lui Seagal la dezvoltarea internațională a cooperării culturale și umanitare. Actorul american e un vizitator frecvent în Rusia, a primit cetățenia în 2016 și s-a numărat printre susținătorii fervenți ai invaziei ruse în Ucraina, dar și a ocupării ilegale aPpeninsulei Crimeea.

Ultimele stiri

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult