SUA anunţă o nouă rundă de sancţiuni împotriva Rusiei. Cine sunt cei vizaţi
O bancă comercială rusă, „o reţea globală de peste 40 de persoane şi entităţi conduse de oligarhul rus vizat de SUA, Konstantin Malofeev”, industria criptomonedelor, precum şi peste 600 de cetăţeni ruşi sunt vizaţi, potrivit unui comunicat al Departamentului Trezorerie al SUA, relatează CNN, citată de News.ro.
O bancă comercială rusă şi „o reţea globală de peste 40 de persoane şi entităţi conduse de oligarhul rus vizat de SUA Konstantin Malofeev” au fost sancţionate de SUA.
Departamentul american al Trezoreriei vizează, de asemenea, „companii care operează în industria de minare a monedelor virtuale din Rusia, care se pare că este a treia ca mărime din lume”, menţionând că este prima dată când sancţionează companii de acest tip.
În plus, Departamentul de Stat impune restricţii privind vizele a 635 de cetăţeni ruşi care sunt „implicaţi în reprimarea disidenţei în Rusia şi în străinătate, în activităţi care ameninţă integritatea teritorială a Ucrainei şi în încălcări ale drepturilor omului în instituţiile închisorii şi locurile de detenţie neoficială din zonele controlate de Rusia din regiunea Donbas din Ucraina”, potrivit Trezoreriei SUA.
Trei oficiali ruşi vor suferi restricţii de viză „din cauza implicării în încălcări grave ale drepturilor omului”. Restricţiile de viză se aplică şi altor 17 persoane răspunzătoare de subminarea democraţiei în Belarus, se mai menţionează în comunicat.
Sursa: News.ro
Etichete: Rusia , SUA , războiul din Ucraina , sanctiuni
Dată publicare: 20-04-2022 22:01