Modifica setarile cookie
Toate categoriile

Statele Unite și aliații au atacat obiective din Siria: „Nu sunt acțiunile unui om, ci crimele unui monstru.” Reacția Rusiei

Your browser doesn't support HTML5 video.

Statele Unite, Marea Britanie și Franța au bombardat, în noaptea de vineri spre sâmbătă, mai multe obiective guvernamentale situate pe teritoriul Siriei.

Mișcarea celor trei state vine în semn de răspuns la presupusul atac chimic al regimului sirian susținut de Rusia, care a avut loc într-un orășel din Ghouta de Est, weekendul trecut, informează BBC News.

„Am cerut forțelor armate ale Statelor Unite să lanseze atacuri aeriene asupra unor obiective care contribuie la regimul chimic al dictatorului Bashar al-Assad. Forțele comune americane, britanice și franceze răspund atrocităților și vor folosii toate instrumentele puterii noastre naționale: militare, economice și diplomatice”, a spus Donald Trump într-un discus la Casa Albă, subliniind că scopul acestui atac este „să descurajeze producția, promovarea și folosirea armelor chimice.”

Totodată, el a avertizat regimul Bashar al-Assad, susținut de forțele ruse, că atacurile vor continua până când presupusul program chimic se va sfârși: „Forțele noastre sunt pregătite să continue până când regimul sirian încetează să mai folosească arme chimice.”

Liderul de la Casa Albă a continuat afirmând: „Acest masacru a fost ceea ce a dus la tensionarea situației prin folosirea de arme chimice de către acest regim îngrozitor. Atacul diabolic a provocat suferințe mamelor și taților, bebelușilor și copiilor, care n-au mai putu respira. Acestea nu sunt acțiunile unui om, ci mai degrabă crimele unui monstru. Ce fel de națiune vrea să fie asociată cu un criminal în masă, care ucide bărbați, femei și copii nevinovați. Țările din lume pot fi judecate după prieteniile pe care le au. Nicio națiune nu a avut de câștigat promovând, pe termen lung, tirani brutali și dictatori criminali. Rusia trebuie să decidă dacă va continua pe această cale întunecată sau dacă se va alătura națiunilor civilizate, ca o forță pentru pace și stabilitate. Sper că într-o zi ne vom înțelege cu Rusia și poate chiar și cu Iran, sau poate că nu”.

Citește și
Serghei Lavrov
Ministrul de Externe rus: „Să ne ferească Dumnezeu de o aventură ca în Libia!”

„Astăzi, Franța, Marea Britanie și Statele Unite și-au arătat puterea legitimă împotriva barbarismului și brutalității. Îi rog pe toți cetățenii americani să spună o rugăciune pentru luptătorii noștri bravi și pentru aliați, în timp ce se implică în această acțiune. Ne rugăm să aducem alinare celor ce suferă în Siria. Ne rugăm ca Dumnezeu să ghideze întreaga regiune spre un viitor al păcii și demnității.”

Și premierul britanic Theresa May a confirmat că Marea Britanie participă la acest atac, subliniind că nu există „nicio alternativă la folosirea forței.” Mai mult, ea a subliniat că loviturile aeriene nu urmăresc „o schimbare de regim”, adică înlăturarea de la putere a lui Bashar al-Assad.

Theresa May și Emmanuel Macron au convenit, vineri, într-o discuţie telefonică, să continue să coopereze cu privire la o reacţie faţă de atacul chimic pe care guvernul sirian l-ar fi comis în Ghouta de Est, conform AFP.

Câteva ore mai târziu, Mattis a anunțat că atacul s-a încheiat

Secretarul american al Apărării, James Mattis, le-a declarat reporterilor în cusul dimineții: „În prezent este vorba despre un singur atac și cred că a trimis un mesaj foarte puternic.”

Loviturile efectuate de SUA, Franţa şi Regatul Unit împotriva programului de arme chimice al Siriei s-au încheiat, a precizat și generalul Joe Dunford, şeful Statului Major american, citat de AFP. Potrivit acestuia, nicio altă operaţiune nu era prevăzută pentru moment.

Oficialul american a mai spus că aliaţii au avut grijă să evite să atingă forţele ruse, prezente masiv în Siria, dar că Moscova nu a fost avertizată înainte de intervenţie.

Prima reacție a Rusiei, după atacul Statelor Unite în Siria

Statele Unite și aliații vor trebui să suporte consecințele atacului lansat în Siria, a precizat ambasadorul Rusiei la Washington Anatoly Antonov, ca urmare a atacului din cursul nopții asupra mai multor obiective siriene, informează TASS.

„Cele mai rele așteptări au devenit realitate. Au rămas surzi la avertismentele noastre. Au acționat conform unui scenariu plănuit dinainte. Suntem amenințați din nou. Am avertizat că asemenea acțiuni nu vor rămâne fără consecințe. Toată responsabilitatea e pe umerii Washingtonului, Londrei și Parisului”, a spus diplomatul rus.

Totodată, Antonov a precizat că este „inacceptabil ca președintele Rusiei să fie insultat”.

„SUA, o țară care are cel mai mare arsenal chimic, n-are dreptul moral să-i acuze pe alții”, a mai spus ambasadorul Rusiei la Washington.

La scurt timp, purtătorul de cuvânt al Ministerului rus de Externe a reacționat precizând: „Cineva trebuie să fie excepțional ca să atace capitala Siriei când țara avea, în sfârșit, șansa la un viitor pașnic”, a spus Zakharova.

Maria Zakharova a acuzat Casa Albă că și-a bazat decizia pe informațiile apărute în presă.

„Casa Albă a precizat că certitudinea că în spatele atacului chimic este Damascul provine din presă, relatările privind simptomele, filmulețele și fotografiile, cât și informații credibile”, a precizat ea într-un comunicat citat de CNN.

Oficial sirian: Țintele atacate fuseseră evacuate acum câteva zile, după o înștiințare din partea Rusiei

Un oficial sirian pro-Assad a precizat, pentu Reuters, că Guvernul Siriei și aliații săi evacuaseră țintele atacate de SUA și aliații săi, în urmă cu câteva zile.

„Am primit un avertisment privind atacul din partea rușilor, iar bazele militare au fost evacuate acum câteva zile”, a spus oficialul.

Potrivit acestuia, au fost folosite în jur de 30 de rachete în acest atac, iar armata siriană ar fi doborât o treime dintre ele.

„Cercetăm care au fost pagubele materiale”, a mai spus oficialul.

Reacția Ministerului britanic al Apărării: „Vrem să trimitem un mesaj clar regimului”

Ministerul britanic al Apărării a precizat, într-un comunicat, că s-a alăturat aliaților „într-un atac de precizie asupra unor obiective care au legătură cu programul chimic al regimului sirian”.

„Comunitatea internațională a răspuns cu forță militară legală și proporționată”, a mai spus Miniserul britanic al Apărării, precizând că „acțiunile comune au scopul de a trimite un mesaj clar regimului.”

Macron: „A fost încălcată linia roșie”

Președintele francez Emmanuel Macron a precizat, într-un comunicat: „Linia roșie stabilită de Franța în mai 2017 a fost încălcată. Astfel, am ordonat forțelor armate franceze să intervină în această seară ca parte dintr-o operațiune internațională alături de SUA și Marea Britanie și direcționată împotriva folosirii clandestine de arsenal chimic de către regimul sirian”, conform CNN.

Atacuri la primele ore ale dimineții

Potrivit BBC News, exploziile ar fi avut loc în apropierea capitalei Damasc. Oficiali de la Pentagon au precizat că au fost vizate trei obiective: un centrul de cercetare din Damasc unde s-ar poduce arme chimice și biologice, un depozit de arme chimice situat la vest de Homs și un depozit pentru stocarea echipamentelor, important centru ce comandă, situat tot în apropiere de Homs.

Observatorul Sirian pentru Drepturile Omului (OSDO) a informat că rachetele aliaților au lovit și Centrul Sirian pentru Cercetare Științifică din Damasc.

Un oficial american a declarat pentru agenția Reuters că rachete de croazieră Tomahawk au fost folosite în mai multe locații din Siria. La rândul său, televiziunea siriană de stat a precizat că forțele guvernamentale ar fi dărâmat mai multe rachete.

Reuters citează și un martor din Damasc, care susține că a auzit în capitala siriană „cel puțin șase explozii puternice.”

În jur de 500 de persoane au fost afectate de presupusul atac chimic care a avut loc, weekendul trecut, în orașul Douma din enclava siriană Ghouta de Est, potrivit Organizației pentru Sănătate. Cu toate acestea, numărul morților și răniților rămâne neclar, activiștii relatând moartea a cel puțin 40 de persoane.

Purtătoarea de cuvânt a Departamentului de Stat, Heather Nauert, a precizat că SUA au „dovada" că forţele lui Bashar al-Assad au utilizat arme chimice în Douma, conform AFP, citat de Agerpres.

„Atacul a avut loc sâmbătă şi noi ştim cu certitudine că a fost o armă chimică", a spus Nauert, vineri, în cadrul briefingului său regulat de presă.

Presată de jurnalişti care o întrebau dacă se poate spune că Statele Unite au dovada că regimul Assad a efectuat atacul, ea a răspuns: „Da".

„Știm că nu există decât anumite ţări, precum Siria, care au mijloacele corespunzătoare şi acest tip de arme", a indicat Nauert.

O echipă a Organizaţiei pentru Interzicerea Armelor Chimice (OIAC) îşi începe sâmbătă ancheta la Douma, pentru a determina natura exactă a armelor folosite, dar Heather Nauert a precizat că Statele Unite dispun de propriile surse.

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Ultimele stiri

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult