Modifica setarile cookie
Toate categoriile

Statele Unite se tem de consolidarea relațiilor militare din cadrul UE: „Ar putea submina NATO”

Statele Unite sunt îngrijorate că planurile Uniunii Europene privind sporirea cooperării statelor membre în ceea ce privește securitatea colectivă ar putea duce la subminarea Alianței Nord-Atlantice, care se confruntă cu o Rusie tot mai „rebelă”.

Potrivit unei analize Financial Times, SUA dorește să se asigure, totodată, că această cooperare apropiată dintre statele UE nu le va distrage de la rolurile pe care le joacă în cadrul misiunilor NATO în Afganistan și Irak.

„Nu vrem să vedem că UE se retrage de la anumite îndatoriri sau că își retrage forțe dinspre NATO spre UE”, a declarat Katie Wheelbarger, înalt oficial de la Pentagon responsabil pe problemele Alianței.

Potrivit sursei citate, comentariile oficialului american vin în contextul în care Jim Mattis se va întâlni, la Bruxelles, cu omologii săi din statele membre NATO. Astfel, secretarul american al Apărării le va solicita aliaților să sporească cheltuielile pentru apărare și va pleda pentru intensificarea cooperării la nivelul Alianței, în contextul în sporirea securității împotriva Rusiei reprezintă o prioritate în ceea ce privește strategia națională pentru apărare.

Secretarul american al Apărării a afirmat că în cadrul întrevederii de la Bruxelles va adresa problematica „modernizării Alianței, cât și chestunile privind împărțirea poverii”.

Citește și
UE se rupe
Patru state UE vor "un nou proiect", cu armată europeană şi fără refugiaţi

„Vom continua să pledăm ca fiecare aliat să-și respecte complet obligațiile”, a spus Mattis.

În luna decembrie, liderii a 25 de state membre UE s-au exprimat în favoarea consolidării legăturilor militare în interiorul Uniunii. Astfel, Cooperarea Structurată Permanentă (PESCO) se va concentra pe 17 aspecte, între care antrenament militar, apărare cibernetică și îmbunătățirea mobilității trupelor la nivel european.

Cu excepția a trei state – Marea Britanie, Danemarca și Malta -, oficialii europeni au lăudat acest proiect, subliniind că urmărește să completeze NATO, nu să concureze cu Alianța.

Astflel, Katie Wheelbarger a afirmat că „atât timp cât PESCO va fi complementar și nu va distrage aliații de la cerințele și acțiunile NATO” Washingtonul va susține proiectul european.

„Dacă va fi implementată corect, mobilitatea militară va funcționa atât pentru Europa, cât și pentru NATO. Dar dacă nu va exista transparență totală, dacă nu ne asigurăm că se vor îndeplini toate cerințele – fie că e vorba de infrastructură sau schimbări de legislație în și între țări -, atunci vorbim despre scopuri distincte”, a mai spus oficialul de la Pentagon.

Pe de altă parte, directorul Carnegie Europe și fostul ambasador al Slovaciei la NATO consideră că eforturile Statelor Unite împotriva politicii de apărare la nivelul UE reprezintă „o risipă de timp și energie,”

„S-au dus acele vremuri. George W. Bush a pierdut patru ani încercând să blocheze politica de apărare a UE, înainte să ajungă la concluzia că este mai bine să se concentreze asupra sa decât să încerce să îi pună capăt”, a spus Tomas Valasek.

Potrivit estimărilor NATO, doar cinci state europene au alocat 2% din PIB pentru Apărare: Grecia, Estonia, Marea Britanie, România și Polonia.

 

Ultimele stiri

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult