Statele baltice şi Polonia încep să aplice interdicţia pentru unii turişti ruşi, ca răspuns la invazia din Ucraina
Estonia, Letonia şi Lituania, precum şi Polonia, au ajuns la un acord la începutul acestei luni pentru a limita eliberarea de vize pentru zona Schengen din cauza "ameninţării grave" la adresa securităţii reprezentate de afluxul de ruşi. Zona Schengen cuprinde 26 de ţări, majoritatea din UE, care permit circulaţia fără restricţii în interiorul graniţelor lor. Interdicţia de călătorie înseamnă că cetăţenii ruşi nu vor putea intra în patru din cele cinci ţări ale Uniunii Europene care au o frontieră terestră cu Rusia. Cea de-a cincea, Finlanda, a decis să rămână deschisă pentru deţinătorii de vize, dar a redus numărul de programări consulare disponibile pentru cei care doresc să călătorească în Europa. Vor fi exceptaţi de la noua interdicţie dizidenţii ruşi, jurnaliştii, şoferii de camion, refugiaţii, precum şi rezidenţii din ţările UE şi cei care îşi vizitează membrii familiei în Europa. De asemenea, regula nu se va aplica cazurilor umanitare, membrilor de familie, deţinătorilor de permise de şedere în UE, misiunilor diplomatice şi altor "excepţii legitime". Într-o declaraţie comună publicată la 8 septembrie, prim-miniştrii celor patru ţări au afirmat: "călătoriile în Uniunea Europeană sunt un privilegiu, nu un drept al omului". "Printre cetăţenii ruşi care intră în spaţiul UE/Schengen se numără persoane care vin cu scopul de a submina securitatea ţărilor noastre, în măsura în care trei sferturi dintre cetăţenii ruşi susţin războiul de agresiune al Rusiei în Ucraina", se arată în declaraţie. "Letonia, Polonia, Lituania şi Estonia au convenit ca măsurile să fie adoptate din motive comune de protejare a ordinii publice şi a securităţii interne, precum şi de asigurare a siguranţei generale a spaţiului nostru Schengen comun", se arată în declaraţie. Comentând anterior decizia UE de a suspenda un acord cu Moscova care îngreunează obţinerea de vize Schengen de către cetăţenii ruşi, purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, a declarat că este "ridicol" şi că va face viaţa mai complicată şi pentru europeni.