Stare de urgenţă în SUA, din cauza uraganului Barry. New Orleans, la un pas de dezastru
Your browser doesn't support HTML5 video.
Pe măsură ce Barry se apropia de uscat, vântul şi ploaia au sporit în intensitate. Pentru New Orleans, primejdia cea mai mare este preconizata pentru orele următoare.
Latoya Cantrell, primar New Orleans: “Nu putem pompa toată apa care s-a strâns şi adevărate "cascade" sunt aşteptate să lovească oraşul New Orleans.”
„După cum vedeţi, nivelul fluviului Mississippi este mult mai mare decât de obicei. Pentru cei care au venit aici la picnic ori ca să admire artificiile de 4 iulie pe malul fluviului, unde acum e apa, unde vedeţi stâlpi de telefonie şi copaci, acolo stăteaţi de obicei cu familia şi prietenii să admiraţi artificiile.”
Autorităţile locale spera totuşi ca digurile consolidate şi înălţate până la 7,5 metri, după prăpădul făcut de Katrina în 2005, să reziste testului Barry. Câteva mii de membri ai Gărzii Naţionale sunt pregătiţi să intervină, în caz de dezastru. Localnicii care nu şi-au evacuat locuinţele, au trudit până în ultima clipă ca să-şi baricadeze casele cu saci de nisip.
„Sunt gata să mă salvez în ultima secundă, aşa cum am făcut în timpul uraganului Katrina.” „Suntem cu toţii aici şi facem tot ce putem. Suntem pregătiţi pentru ce-i mai rău”, spun localnicii.
Ca să aibă provizii de apă şi hrana pentru câteva zile, oamenii au golit rafturile magazinelor. Acum, tot ce le-a rămas de făcut este să stea la adăpost.
Sursa: Pro TV
Etichete: primar , furtuna , Louisiana , stare de urgenta , uragan , new orleans , katrina
Dată publicare: 13-07-2019 19:09