Stare de urgenţă în California. Incendiile de vegetaţie au mistuit aproape 90 de kilometri pătraţi
Your browser doesn't support HTML5 video.
Cel mai recent incendiu, declanşat sâmbăta, în comitatul Yolo, la nord-est de San Francisco, s-a întins rapid, înteţit de rafalele aprige de vânt şi temperaturile ridicate. A mistuit aproape 90 de kilometri pătraţi, înainte ca autorităţile să poată să îl aducă sub control.
Pompierii au intervenit cu peste 100 de vehicule şi 10 elicoptere, însă flăcările au reuşit să înainteze până în comitatul vecin, Napa.
Acesta este doar unul dintre incendiile care au cuprins zona de nord a statului. Un alt incendiu greu de stăpânit este localizat în Lake County, unde a mistuit aproape 60 de kilometri pătraţi.
Norii de fum şi cenuşa au ajuns şi în zonele din sudul şi vestul statului şi le dau coşmaruri locuitorilor din celebra zona viticolă Napa Valley, care a fost distrusă de incendii, anul trecut.
Atunci, focurile au ucis 40 de persoane, au pârjolit aproape 100.000 de hectare de păduri şi vegetaţie şi au distrus peste 7.000 de clădiri şi locuinţe.