Modifica setarile cookie
Toate categoriile

Sprinjin neașteptat pentru Putin, după atentatul din Moscova. Rușii se înghesuie să intre în armată

Ministerul rus al Apărării anunţă miercuri că observă o „creştere semnificativă” a recrutărilor, după atentatul sângeros de la 22 martie la o sală de concert în apropiere de Moscova, soldat cu 144 de morţi, revendicat de Statul Islamic (SI).

Centrele de recrutare ”au înregistrat o creştere semnificativă a numărului de persoane care vor să semneze contracte (...) de o săptămână şi jumătate”, anunţă ministerul, adică de la atentatul de la Crocus City Hall.

„16.000 de cetățeni”

Gruparea jihadistă Statul Islamic (SI) a revendicat acest atentat, cel mai sângeros în Rusia de 20 de ani.

Însă autorităţile ruse, cu preşedintele Vladimir Putin în frunte, insistă să facă o legătură între Ucraina şi acest atac.

Kievul respinge aceste acuzaţii.

Citește și
soldați ucraineni
Rusia a tras luna trecută peste 3.000 de bombe asupra Ucrainei, spune Volodimir Zelenski

Potrivit ministerului, în timpul interviurilor, noii recruţi „au anunţat că principala lor motivare să semneze un conract este dorinţa de a răzbuna victimele tragediei” de la Crocus City Hall, relatează AFP, citată de News.ro.

”În total, aproximativ 16.000 de cetăţeni au semnat contracte să participe la operaţiunea militară specială în ultimele zece zile”, precizezză într-un comunicat postat pe Telegram ministerul, folosind eufemismul impus de Kremlin în desemnarea Războiului din Ucraina.

De la începutul anului, „peste 100.000 de persoane s-au înscris cu contract în forţele armate”, mai anunţă ministerul.

„Nu vor trimiși în Ucraina”

O campanie de recrutare are loc în mod continuu, pe reţele de socializare şi prin afişaj stradal, care promovează armata şi promite condiţii deosebit de atrăgătoare viitorilor militari.

La sfârşitul lui decembrie, ministrul rus al Apărării Serghei Şoigu stabilea ca obiectiv ”creşterea numărului militarilor cu contract” la ”745.000 de persoane” până la sfârşitul lui 2024, dinr-un total de 1,5 milioane de militari.

În paralel, Rusia şi-a lansat - luni - campania de conscripţie militară de primăvară, care vizează zeci de mii de tineri cu vârsta cuprinsă între 18 şi 30 de ani.

Armata rusă dă asigurări că aceşti noi recruţi nu vor fi trimişi în Ucraina.

Însă acaeastă campanie de conscripţie, care are loc de două ori pe an, are loc într-un context în care mulţi ruşi se tem de o nouă mibilizare.

Kremlinul repetă, însă, la rândul său, că nu preconizează o astfel de decizie, după doi ani de ofensivă împotriva vecinului ucrainean.

Ultimele stiri

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult